VIDEO/ A început recoltarea de floarea-soarelui. Agricultorii din nordul țării, mulțumiți: Putea fi și mai rău

VIDEO/ A început recoltarea de floarea-soarelui. Agricultorii din nordul țării, mulțumiți: Putea fi și mai rău
Sursa foto: kws.com

Seceta din luna august și-a lăsat amprenta asupra culturilor de câmp. Agricultorii din nordul țării vor recolta o cantitate mai mică de floarea-soarelui în acest an. Chiar și așa fermierii spun că sunt mulțumiți deoarece putea fi și mai rău, scrie presa locală.

Veaceslav Boubătrân din raionul Glodeni face agricultură din anul 1981. În prezent, fermierul gestionează 450 de hectare, dintre care 100 au fost plantate cu floarea-soarelui. Din cauza secetei, roada la hectar este cu 10% mai mică.

„Dacă să vorbim de cultura respectivă al anului precedent, vreau să spun că necătând la faptul că condițiile au fost foarte drastice, noi pe parcursul a două luni de zile nu am avut precipitații, culturile vedeți că arată nu rău. Roada deci constituie două tone jumătate la hectar la momentul de față, eu consider că pentru anul respectiv este o roadă destul de bună”, a spus fermierul.

Cea mai mare problemă a fermierului sunt prețurile mici la cereale. El susțin că un kilogram de semințe de floarea-soarelui costă acum cu 40 la sută mai puțin decât anul trecut.

Pentru a nu intra în datorii, Veaceaslav Bobătrân a decis să țină cerealele pe care le-a recoltat în acest an în depozite în așteptarea prețurilor mai bune. Până la ziua de azi, acesta a vândut doar rapița pentru a-și acoperi o parte din cheltuieli.

Muncitorii care sunt implicați în campania de recoltare spun că în acest an procesul este unul anevoios.

Conform datelor Biroului Național de Statistică, în acest an au fost semănate 389 de mii de hectare cu floarea-soarelui.