Victor Micov, numit oficial în funcția de comandant al Armatei Naționale. Decretul a fost semnat de Maia Sandu
Colonelul Vitalie Micov a fost numit oficial în funcția de șef al Marelui Sat Major al Armatei Naționale, comandant al Armatei naționale. Decretul în acest sens a fost semnat de președinta Maia Sandu pe 11 octombrie.
„Domnul Vitalie MICOV se numește în funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, comandant al Armatei Naționale. Prezentul decret intră în vigoare la data semnării”, se arată în Decretul semnat de președinta țării.
Candidatura lui Vitalie Micov a fost aprobată de Guvern pe 9 octombrie, la propunerera Ministerului Apărării al R. Moldova.
Potrivit informațiilor disponibile pe site-ul Ministerului Apărării, în octombrie 2018, colonelul Vitalie Micov a fost detașat de către instituție în SUA, în calitate de ataşat militar. Peste un an, acesta a fost acreditat, prin cumul, şi în Canada - o premieră pentru R. Moldova.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Până în prezent, funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale era ocupat de Eduard Ohladciuc, numit în această funcție în noiembrie 2021.
Pe 18 septembrie, Guvernul a înaintat președintei Maia Sandu propunerea privind demiterea lui Eduard Ohladciuc din funcție, decizia fiind luată în contextul în care contractul de îndeplinire a serviciului militar a expirat. Pe 26 septembrie, Maia Sandu a semnat decretul privind demiterea lui Ohladciuc.