Veste bună pentru șoferi: Scad prețurile la carburanți în următoarele trei zile. Tarifele afișate de ANRE

Veste bună pentru șoferi: Scad prețurile la carburanți în următoarele trei zile. Tarifele afișate de ANRE
Sursa foto: turbo.fr

Carburanții se ieftinesc. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat noile prețuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard, stabilite pentru următoarele trei zile, 7-9 octombrie.

Pentru următoarele trei zile, ANRE a stabilit prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard la nivelul de:

  • 25,15 lei/litru - pentru benzina COR 95 (-32 bani);
  • 24,43 lei/litru - pentru motorina standard (-21 bani).

Săptămâna curentă, 2-8 octobrie, a urmat trendul scăderii prețurilor de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere, mai pronunțată fiind curba descendentă la benzină”, a remarcat ANRE.

Astfel, benzina COR 95 înregistrează în ultimele două săptămâni o ieftinire de 1,78 lei/litru.

Totodată, datorită menținerii cererii mai ridicate la motorină în această perioadă, prețul motorinei standard a scăzut cu 0,40 lei/litru.