miercuri, 24 septembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Verificări la o tipografie din Chișinău. Poliția anunță că a ridicat 200 de buletine de vot ștampilate
Captură de ecran / Poliția R. Moldova

Verificări la o tipografie din Chișinău. Poliția anunță că a ridicat 200 de buletine de vot ștampilate

Ofițerii Direcției de Poliție Chișinău au descins cu verificări la o tipografie din capitală, în baza unei informații parvenite de la Serviciul Fiscal de Stat. În timpul verificărilor, organele de drept au depistat și ridicat 200 de buletine de vot pe care era aplicată ștampila „VOTAT” în dreptul Blocului „Alternativa”. Reprezentanții blocului au au comentat deocamdată informația transmisă de Poliția.

În urma verificărilor de la tipografie, oamenii legii au constatat că „buletinele au fost tipărite în baza unui contract și erau destinate respectivului bloc politic”. În imaginile publicate de Poliție, pe buletinele de vot este scris „MODEL” ceea ce înseamnă că acestea ar fi fost tipărite în scop publicitar.

Ofițerii au mai stabilit că buletinele urmau a fi folosite în ziua scrutinului electoral prin instituirea unei scheme de tip „carusel” (metodă cunoscută prin introducerea unui astfel de buletin în urnă și posibilitatea de a scoate un buletin curat, pe care ulterior se va aplica ștampila, urmând rotația în continuare).

Instituțiile de drept au sesizat despre acest fapt, conform competenței, Comisia Electorală Centrală.

0:00
/0:30

Sursa video: Poliția R. Moldova