
Veaceslav Platon câștigă la CEDO: R. Moldova este obligată să-i achite suma de 17.600 de euro
Veaceslav Platon a obținut câștig de cauză la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), care a constatat că autoritățile R. Moldova i-au încălcat mai multe drepturi în perioada când era deținut în Penitenciarul 13 din Chișinău. Astfel, statul a fost obligat să-i achite fostului om de afaceri 15.600 de euro cu titlu de despăgubire morală și 2.000 de euro pentru cheltuieli de judecată.
Potrivit hotărârii pronunțate astăzi, 9 octombrie 2025, judecătorii de la Strasbourg au reținut că, pe durata detenției, lui Platon nu i-a fost acordată asistență medicală suficientă.
De asemenea, acestuia i-a fost încălcat dreptul la viața de familie. Mai exact, periodic, administrația penitenciarului a aplicat sancțiuni sub forma suspendării vizitelor din partea familiei.
Astfel, instanța de la Strasbourg a obligat Guvernul R. Moldova să-i achite lui Veaceslav Platon 15.600 de euro în calitate de compensație morală și 2.000 de euro pentru cheltuielile de judecată. Omul de afaceri a cerut prejudicii morale de 25.000 de euro și materiale de 4.100 de euro.
În aprilie 2017, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, l-au condamnat pe Veaceslav Platon la 18 ani de închisoare cu executare, pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, care a dus la prejudicierea Băncii de Economii cu aproximativ 800 de milioane de lei.
Platon a fost eliberat pe 15 iunie 2020, după patru ani în detenție, în urma unui demers de suspendare a executării pedepsei depus de procurorul general de atunci, Alexandr Stoianoglo. Omul de afaceri a plecat în Marea Britanie în iulie 2021.
În primăvara lui 2025, Platon a fost reținut la Londra, la solicitarea autorităților moldovene. Omul de afaceri a petrecut câteva luni în arest în Marea Britanie, iar în iulie a fost eliberat pe cauțiune.