Val de căldură în Japonia. La Tokyo, șase persoane au murit din cauza insolației
În plin sezon ploios, Japonia se confruntă cu un val de căldură. În ultimele zile, șase persoane au murit de insolație la Tokyo. transmite Agerpres.
Weekendul trecut, în prefectura Shizuoka s-au înregistrat 40 grade Celsius - temperatură care depășește cu mult pragul de 35 grade Celsius, care, conform autorităților meteorologice, corespunde definiției unei zile „extrem de calde”.
De asemenea, la Tokyo și la Wakayama, temperaturile au atins ieri maxime care se apropiau de 40 de grade Celsius.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Autoritățile au emis avertizări pentru o mare parte din țară în ultimele zile, îndemnând locuitorii să evite exercițiile fizice în aer liber și să utilizeze aerul condiționat în interior.
Capitala Japoniei a înregistrat trei decese provocate de insolație sâmbătă, 6 iulie și alte trei luni, 8 iulie, când mercurul din termometre s-a apropiat de 35 de grade Celsius la prânz.
Luni, 8 iulie, Asociaţia japoneză de medicină a avertizat că numărul deceselor cauzate de epuizarea termică este în creștere. Dacă acum 20 de ani era vorba de câteva sute de decese, în 2022, numărul acestora a ajuns la aproximativ 1.500.