Vadim Ceban ar putea fi reales în funcția de șef al Moldovagaz. Ministrul Energiei: „Nu exclud acest lucru”
Actualul președinte al Consiliului de Administrație (CA) al Moldovagaz, Vadim Ceban ar putea fi reales în funcție. Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că admite această posibilitate.
„Am spus-o și cu alte ocazii, domnul Vadim Ceban a avut un rol constructiv în tot ce ține de implementarea legislației europene și liberalizarea pieței, inclusiv ca modelul în care s-a propus ca Moldovagaz să facă achiziții competitive pe platforma bursieră. [...] Personal, nu am vreo rezervă față de Vadim Ceban, atât în privința capacităților, cât și a contribuției lui la implementarea legislației europene și liberalizarea pieței. Nu exclud acest lucru, dar, repet, va fi concurs, să vedem și alți candidați” , a declarat Victor Parlicov în cadrul emisiunii „Studio politic”, de la Vocea Basarabiei.
Amintim că, pe 20 iunie curent, Ministerul Energiei a lansat concursul de selectare a patru din cei nouă membri ai Consiliului de Administrație al Moldovagaz, care vor fi înaintați din numele instituției. Vadim Ceban, căruia, la fel, i-a expirat mandatul, a anunțat că va participa la concurs alături de alți posibili candidați.
Ulterior, pe 1 iulie, a fost prezentat Consiliul de Administrare provizoriu al Moldovagaz, numit pentru o perioadă de trei luni. Din componența acestuia fac parte Anton Bubenov, Pavel Vlasov, Denis Emelianov, Roman Jelnov, Mihail Iuriev, Vadim Ceban și Serghei Korin.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Pentru aceeași perioadă de trei luni, Vadim Ceban a fost numit președinte al Consiliului, iar Denis Emelianov, Mihail Iuriev și Serghei Korin au suplinit funcțiile de vicepreședinte al CA Moldovagaz.
În total, 37 de candidați au depus dosarele la concursul de selectare a patru din cei nouă membri ai Consiliului de Administrație al Moldovagaz, lansat de Ministerul Energiei în iunie curent. Termenul de depunere a dosarelor a expirat vineri, 5 iulie, la ora 17:00, iar Comisia de concurs are la dispoziție trei zile lucrătoare pentru evaluarea dosarelor, potrivit Regulamentul de desfășurare a concursului.
Regulamentul mai prevede că toți candidații la funcția de membru al Consiliului de Administrație al Moldovagaz trebuie să întrunească cumulativ mai multe condiții. Aceștia trebuie să fie cetățeni ai R. Moldova, să aibă studii superioare și să nu aibă apartenență politică. De asemenea, candidații trebuie să aibă o experiență de muncă de minim trei ani și cel puțin un an în funcții de conducere.
Consiliul de Administrație al Moldovagaz este organul executiv colegial, format din nouă membri numiți la propunerea principalilor acționari, pe un termen de trei ani. Candidatura președintelui CA al Moldovagaz este propusă de Guvernul R. Moldova și trebuie să fie agreată cu Gazprom, care deține 50% din Moldovagaz.