Va avea Chișinăul o stradă în memoria lui Ilașcu? Ceban spune că nu ține de competența lui, Chironda îl contrazice
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a comentat solicitarea privind redenumirea unei străzi din capitală în memoria fostului deputat Ilie Ilașcu. Potrivit lui Ceban, asemenea acțiuni nu țin de competența lui sau a Primăriei. Fostul viceprimar al orașului, Victor Chironda, l-a acuzat de minciună pe actualul edil, precizând că cel din urmă conduce comisia responsabilă de reglementarea denumirilor urbane.
„În ultimii cinci, aproape șase ani, nu au existat redenumiri de străzi. Este de competența Consiliului Municipal Chișinău (CMC) să o facă. Este comisie specializată în acest sens. Nu ține nemijlocit de doleanța sau nedoleanța primarului general”, a declarat Ion Ceban în ediția din 19 noiembrie a emisiunii „Secretele Puterii”, de la Jurnal TV.
Ceban, care este și președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), a evitat să răspundă cum vor vota consilierii din fracțiunea din CMC, dacă va exista o astfel de inițiativă: „Să vedem când o să ajungă, dacă o să ajungă pe masa Consiliului Municipal o astfel de inițiativă, și atunci cred că este cel mai relevant să vorbim despre aceste lucruri”.
Potrivit prezentatorului emisiunii, Alexandru Cozer, un grup de cetățeni apropiați regretatului Ștefan Petrache au depus solicitări la Primărie ca o stradă din capitală să poarte numele interpretului de muzică ușoară. Ceban a explicat că acest lucru „ține foarte mult de doleanțele oamenilor”.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„(...) Oamenii sunt cei pentru care facem ceva sau pentru care nu facem. În aceste circumstanțe, atunci când au existat astfel de inițiative, am avut foarte multe revolte, în primul rând de la cei care locuiesc în perimetrul străzilor care au fost sau sunt propuse pentru redenumire, pentru că au nevoie să schimbe foarte mult din punct de vedere a actelor. (…) Cred că este important ca în asemenea circumstanțe să fie întrebați și oamenii care locuiesc în perimetrul acestor străzi”, a conchis Ion Ceban.
Victor Chironda a publicat pe Facebook o postare în care l-a acuzat pe primarul capitalei de faptul că a mințit când a spus că redenumirea străzilor nu ține de competența sa. Potrivit lui Chironda, într-adevăr, atribuirea denumirii arterei de circulație și/sau a zonei de circulație publică se face prin decizia consiliului local, iar inițiativele privind denumirea unei străzi sunt examinate prealabil de către Comisia privind reglementarea denumirilor urbane din Chișinău. Totuși, președintele acestei comisii este chiar Ion Ceban.
„Această comisie examinează dosarele pregătite de grupuri de inițiativă (persoane fizice, ONG-uri, alte structuri), dar inițiativa poate veni și din partea autorității publice locale. Primarul poate pune în sarcina Direcției Cultură pregătirea dosarului și poate convoca comisia respectivă în orice moment. Trebuie doar să vrea. Respectiv, redenumirea străzilor ține de competența CMC doar la etapa votării proiectului de decizie. Inițierea și pregătirea dosarului este anume responsabilitatea primarului, în calitate de conducător a comisiei de profil”, a explicat fostul viceprimar.

Amintim că Ilie Ilașcu s-a stins din viață la vârsta de 73 de ani. Vestea tristă a fost făcută pe 18 noiembrie, fostul deputat fiind înmormântat astăzi, 20 noiembrie, în România - țară în care s-a stabilit la scurt timp după ce a fost eliberat din detenția ilegală de la Tiraspol.
După anunțul privind decesul lui Ilie Ilașcu, și Alexandru Cozer a propus ca o stradă din Chișinău să poarte numele fostului deputat. Potrivit lui Cozer, cea mai potrivită variantă ar fi redenumirea bulevardului Moscova.
A doua zi pe, 19 noiembrie, Partidul Național Moldovenesc (PNM) a anunțat că a înaintat Primăriei municipiului Chișinău și Consiliului Municipal Chișinău un demers în care solicită ca segmentul pe care se află ambasada Rusiei la Chișinău să fie redenumit în „strada Ilie Ilașcu”.

Pe parcursul ultimilor ani au mai existat solicitări privind redenumirea unor străzi din capitală. Nicio inițiativă nu a prins viață.
De exemplu, atât până la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, cât și după, mai multe persoane au cerut ca bulevardul Moscova din Chișinău să fie redenumit.
Ulterior, în vara anului 2024, mai mulți internauți au cerut ca o stradă din Chișinău să poarte numele regretatului scriitor Spiridon Vangheli, iar aripa tânără a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a lansat și o petiție în acest sens.



