luni, 16 februarie, 2026
  • USD
  • EUR
Universitatea de Stat din Moldova își va alege rectorul pe 3 martie - iată cine sunt pretendenții
Sursa foto: ziar.md

Universitatea de Stat din Moldova își va alege rectorul pe 3 martie - iată cine sunt pretendenții

Universitatea de Stat din Moldova (USM) se pregătește să își aleagă noul rector pe 3 martie 2026, într-o procedură care va decide conducerea celei mai vechi și prestigioase instituții de învățământ superior din țară pentru următorii cinci ani.

Actualmente, funcția de rector este deținută de Igor Șarov, ales în decembrie 2020, care a condus universitatea la scurt timp după plecarea din funcția de ministru al Educației.

Pentru fotoliul de rector au fost admiși trei candidați:

Otilia Dandara, prim‑prorector și prorector pentru activitatea didactică și studențească;

Dumitru Dodul, șef al Departamentului Filosofie și Antropologie;

Florentin Paladi, profesor universitar.

Candidații își pot desfășura campania de promovare până pe 1 martie 2026, prezentând comunității academice programele lor manageriale în cadrul dezbaterilor publice, întâlnirilor cu facultățile, departamentele și structurile studențești, dar și prin mijloace online.

Votarea va avea loc într‑o singură zi lucrătoare, pe 3 martie, între orele 9:00 și 17:00, într‑o secție organizată în cadrul universității. Procesul electoral se va desfășura conform principiilor votului universal, direct, secret și liber exprimat.

Mandatul rectorului ales va fi de cinci ani (2026‑2031), cu posibilitatea de a fi reînnoit pentru cel mult două mandate consecutive.

Universitatea de Stat din Moldova a fost fondată la 1 octombrie 1946 și este cea mai veche universitate din Republica Moldova. A început cu cinci facultăți și 320 de studenți, dezvoltându-se treptat într-un important centru academic cu numeroase programe în domenii precum științe exacte, drept, economie, limbi străine și științe sociale sau jurnalism. În prezent, universitatea are peste 15.000 de studenți și joacă un rol esențial în învățământul superior din țară.

USM lansează concursul pentru funcția de rector. A început depunerea dosarelor
Universitatea de Stat din Moldova (USM) a dat start procesului de selectare a unui nou rector. Depunerea dosarelor pentru concurs a început vineri, 23 ianuarie, și va dura până pe 6 februarie, informează IPN. Potrivit regulamentului USM, la concurs pot participa cadre didactice și cercetători care dețin titluri științifice sau