Uniunea Europeană va aloca 14 milioane de euro pentru digitalizarea justiției din Republica Moldova
Uniunea Europeană (UE) va oferi, în anul următor, 14 milioane de euro Republicii Moldova pentru digitalizarea sistemului de justiție, în cadrul sprijinului acordat pentru consolidarea statului de drept și combaterea corupției. Despre asta a vorbit ambasadoarea Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Piorko, la cea de-a șaptea ediție a Forumului „Reformarea Justiției și Combaterea Corupției”, care se desfășoară la Chișinău între 16 și 17 decembrie 2025.
„Anul viitor vom oferi 14 milioane de euro pentru a îmbunătăți digitalizarea sistemului de justiție. Vom echipa sistemul cu tehnologii moderne”, a declarat ambasadoarea UE.
Potrivit acesteia, rezultatele obținute până acum reflectă angajamentele asumate de Republica Moldova, însă lupta împotriva corupției rămâne o provocare majoră.
„Trebuie să fim onești. Încă avem mult de lucru în acest sens”, a spus Iwona Piorko, menționând necesitatea unui acces mai bun la informație, a unei cooperări mai eficiente între instituții și a accelerării procesului de evaluare externă a magistraților.
Ambasadoarea UE a atras atenția și asupra importanței îmbunătățirii capacităților de urmărire penală, subliniind că eficiența instituțiilor este esențială pentru creșterea transparenței și încrederii publice.
În același timp, Iwona Piorko a accentuat rolul societății în combaterea corupției.
„Combaterea corupției nu este doar responsabilitatea autorităților. Este responsabilitatea fiecărui cetățean care decide să nu tacă”, a afirmat aceasta.
Un mesaj distinct a fost adresat mass-mediei, ambasadoarea subliniind că o presă independentă este esențială pentru reziliența democratică.
„Este indispensabil să avem o mass-media independentă. Alegerile anterioare au demonstrat că o mass-media independentă este o investiție importantă în democrație”, a declarat Iwona Piorko.
Referindu-se la parcursul european al Republicii Moldova, diplomata a menționat că procesul de aderare nu este unul ușor, dar contribuie la consolidarea instituțiilor statului.
„Fiecare stat membru s-a confruntat cu provocări în procesul de aderare. Acest proces ne-a ajutat să construim instituții mai puternice și mai reziliente”, a spus ambasadoarea, adăugând că Uniunea Europeană va continua să sprijine Republica Moldova pe acest drum.

Amintim că în ultimii ani, autoritățile de la Chișinău au lansat evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, au modificat cadrul constituțional pentru consolidarea independenței justiției și au demarat reforma Curții Supreme de Justiție.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram.

