UNFPA, cu sprijinul financiar al SUA, a donat trei ambulanțe pentru transportarea nou-născuților din R. Moldova
Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), cu sprijinul financiar al Guvernului Statelor Unite ale Americii (SUA), a donat trei ambulanțe de terapie intensivă mobilă pentru nou-născuții din R. Moldova. Potrivit Ministerului Sănătății, autosanitarele, sunt echipate cu dispozitive medicale performante de terapie intensivă mobilă, ce permit, în condiții de maximă siguranță, transferul bebelușilor aflați în stare critică către instituțiile medicale. Valoarea acestora ajunge la peste opt milioane de lei.
UNFPA, cu sprijinul financiar al SUA, a transmis joi, 12 decembrie 2024, trei ambulanțe de tip C, Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP). Potrivit Ministerului Sănătății, acestea sunt esențiale pentru cazurile de urgență neonatală din R. Moldova.
Autosanitarele sunt echipate cu dispozitive medicale performante de terapie intensivă mobilă, ce permit, în condiții de maximă siguranță, transferul bebelușilor aflați în stare critică către instituțiile medicale pentru îngrijiri specializate.
„Astfel, în fieare ambulanță sunt instalate incubator de transport, ventilator pentru respirație artificială neonatal, monitor pentru măsurarea funcțiilor vitale, aspirator de urgență pentru nou-născuți, defibrilator, laringoscop, trusă medicală de urgență etc. Acestea funcționează ca un sistem de alimentare autonom, garantând operativitate neîntreruptă”, a transmis Ministerul Sănătății, într-un comunicat.
Valoarea donației depășește peste opt milioane de lei.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Totodată, tot astăzi, UNFPA a donat un lot de manechine medicale CNAMUP și Spitalului Clinic Bălți.
„Donația, în valoare de peste 800 000 de lei, are scopul de a îmbunătăți pregătirea practică a cadrelor medicale, inclusiv a studenților, rezidenților și personalului medical cu studii medii, în domeniul sănătății sexuale și reproductive”, se mai arată în comunicat.
Potrivit ministerului Sănătății, în ultimii doi ani, Serviciul de asistență medicală urgentă a fost dotat, din diferite surse, cu 209 de autosanitare, în valoare de circa 268 de milioane de lei.