Un primar din raionul Rîșcani, amendat cu 15.000 de lei după incendierea gropii de gunoi din localitate

Un primar din raionul Rîșcani, amendat cu 15.000 de lei după incendierea gropii de gunoi din localitate
Imagine cu caracter ilustrativ

Primarul satului Pîrjota, din raionul Rîșcani, a fost amendat cu 15.000 de lei (300 de unități convenționale), după ce groapa de gunoi din localitate a fost incendiată. Flăcările au afectat 50 de metri pătrați de teren, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Potrivit IGSU, sancțiuni administrative urmează a fi aplicate și proprietarului bazinului acvatic din localitatea Borosenii Noi, raionul Rîșcani, din cauza aprinderii stufărișului.

De menționat că și un bărbat din raionul Hîncești s-a ales cu amendă, după ce a fost prins dând foc gunoiului în propria gospodărie.

În acest context, populația este îndemnată repetat să evite incendierea gunoiului menajer, a vegetației uscate și a deșeurilor atât în propriile gospodării, cât și pe terenuri deschise, or această practică afectează mediul și poate conduce la incendii de proporții.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Pentru a evita și preveni situațiile similare, IGSU și Inspectoratul pentru Protecția Mediului vor continua activitățile în teren pe tot teritoriul țării, în special, în zonele de frontieră din sudul țării, în preajma luncii râului Prut.

„În sudul țării, acțiunile urmează a fi realizate pe traseele Cahul-Giurgiulești și Cahul-Cantemir în zona de frontieră, dar și în localitățile adiacente, unde periodic au fost depistate focare extinse de vegetație arsă”, precizează IGSU.

Conform Codului Contravențional, în cazul persoanelor fizice, arderea în câmp deschis a resturilor vegetale de orice proveniență se sancționează cu o amendă cuprinsă între 10.000 și 15.000 de lei sau între 40 și 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității.

Anul trecut, salvatorii și pompierii au intervenit în 3718 cazuri de ardere a vegetației uscate, unde a fost compromisă o suprafață totală de 7696,97 ha. La poligoanele de deșeuri, pompierii au realizate 762 de misiuni, fiind afectată suprafața de 202,81 ha în toată țara.