joi, 27 noiembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Un pacient nu poate fi externat din Spitalul Raional Soroca. Bărbatul nu deține acte de identitate
Sursa foto: Teleradio-Moldova

Un pacient nu poate fi externat din Spitalul Raional Soroca. Bărbatul nu deține acte de identitate

Nicolae Gheicenco a ajuns la Spitalul Raional Soroca în luna aprilie, în urma unui accident cardiovascular. Acesta a fost tratat, însă nu poate fi externat, întrucât nu deține acte de identitate. Până acum, administrația spitalului a cheltuit 200 de mii de lei pentru cazarea pacientului, notează Teleradio-Moldova.

Medicii cunosc că Nicolae are 36 de ani și este locuitor al regiunii transnistrene.

„Autodeservirea este parțial refăcută, se alimentează singur. În secția noastră primește servicii de nursing, este spălat, hrănit. El spune fraze, cuvinte, a povestit că are doar mamă, că este din regiunea transnistreană”, a spus șeful Secției Traumatologie din cadrul instituției medicale, Valeriu Petrovici.

Reprezentanții Spitalului din Soroca au încercat să găsească un centru social care să-i poată oferi adăpost bărbatului. După ce a văzut că instituțiile locale nu pot rezolva problema, administrația spitalului a depus demersuri la Inspectoratul General pentru Migrație, la Avocatul Poporului, precum și la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

„Cu părere de rău, nici un rezultat. Pentru pacientul dat avem în jur de 200 de mii de lei, ne face cheltuieli. Noi nu putem folosi patul dat pentru alți pacienți pe care i-am putea interna”, a explicat vicedirectoarea spitalului, Nina Spoialo.

Reprezentanții Consiliului Raional Soroca dau din umeri, invocând că nu pot plasa bărbatul în niciun serviciu social deoarece nu-i pot perfecta dosarul.

„Orice serviciu oferit costă, atunci când vine vorba de plasament. Abia așteptăm să-i fie atribuit un cod numeric personal, pentru ca noi să începem perfectarea actelor pentru gradul de dizabilitate”, a declarat Marcela Soficiuc.

Administrația Spitalului Raional Soroca încearcă să găsească rudele lui Nicolae. Persoanele care l-au recunoscut pe bărbat sunt rugate să sune la numărul 0230 2-37-41.