Un nou ciclon amenință România. La munte se va depune un nou strat de zăpadă. Unde s-a depășit recordul din 1975
Vremea a făcut prăpăd și în România în ultimul weekend de toamnă. Au fost emise coduri roșii în mai multe judete, unde peste 150.000 de case au rămas fără curent electric. 17 tronsoane de drumuri naționale au fost închise, iar zeci de mașini au rămas blocate în nămeți. Cele mai puternice rafalele au ajuns la 140 de km/oră în Tulcea în localitatea Jurilovca.
Elena Mateescu, directoarea executivă a Administrației Naționale de Meteorologie a României, a declarat la Digi24 că de marți, 28 noiembrie, există posibilitatea ca în România să se înregistreze precipitații în majoritatea regiunilor țării, la început în zonele intracarpatice, nord-vest și vest, iar apoi spre sud-vest, unde vor fi cantități de apă însemnate.
În zonele montane va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, mai ales în Banat și Oltenia, dar și în centrul țării, a spus ea.
Marți, comparativ cu ziua de azi temperaturile vor crește semnificativ.
„Dacă azi vorbim de maxime de 6 - 7 grade Celsius, de marți vom avea maxime pozitive de până la 12 grade. Și azi vântul a suflat în masivele montane cu 70 - 80 km pe oră, viscolind zăpada, iar în estul țării cu 40 - 50 km pe oră. Deci stratul deja depus de zăpadă o să fie viscolit”, a declarat Elena Mateescu.
Potrivit informațiilor oficiale, în România se înregistrează o cantitate medie de precipitații în noiembrie de 86,3 litri pe mp, ceea ce situează luna aceasta pe locul 2 cea mai ploioasă lună noiembrie începând din 1961, la mică distanță de recordul din noiembrie 1956, când au fost 96,9 litri pe mp.
„În Dobrogea s-a înregistrat un record, în sensul că în această zonă, cantitatea medie de precipitații de aici a fost de 128 litri pe mp, fiind cea mai ridicată din istorie, a depășit recordul din noiembrie 1975. Și toamna 2023, așa cum a fost întreg anul, se încheie cu noi recorduri ale fenomenelor meteo extreme. Partea bună e dată de cantitatea de precipitații, care au făcut ca în bună parte din țară, în special în zona sudică, aprovizionarea cu apă să se situeze în limite satisfăcătoare”, a menționat Elena Mateescu.
Și în R. Moldova este vreme rea.
În urma viscolului și a ninsorii abundente de duminică, 26 noiembrie, în regiunile din sudul țării rămân blocate mai multe sectoare de drum.
Potrivit informațiilor oferite de Premier Energy, 27 noiembrie, la ora 13:00, 95 de localități din 13 raioane rămâneau deconectate de la energia electrică (Criuleni, Orhei, Căușeni, Ștefan Vodă, Anenii Noi, Comrat, Cahul, Cantemir, Vulcănești, Cimișlia, Taraclia, Ciarâr-Lunga, Leova).
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM