Un bloc locativ din Chișinău ar fi fost ridicat ilegal. CNA a descins cu percheziții la compania de construcții
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii au desfășurat luni, 8 iulie, percheziții la sediul unei companii de construcție din capitală. Aceasta este vizată într-un dosar de abuz de serviciu în care sunt cercetate multiple nereguli la construirea unui imobil cu 12 nivele din strada I.L Caragiale din Chișinău, anunță CNA
În dosar sunt examinate pretinsele acțiuni ilegale ale unor factori de decizie din cadrul Primăriei Chișinău, care în anul 2017 ar fi eliberat acte permisive pentru construcția blocului locativ cu încălcarea prevederilor legale.
Cauza penală a fost pornită în baza unor plângeri ale locatarilor din blocurile vecine, dar și a unui raport de expertiză care stabilește încălcările admise de către compania de construcție, care ar fi cauzat prejudicii imobilelor din imediata proximitate.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Astfel, ofițerii CNA au solicitat mai multe documente din cadrul direcțiilor specializate ale Primăriei și de la compania de construcții. Întrucât administrația agentului economic a refuzat transmiterea actelor și au îngrădit accesul instituțiilor de drept pentru a efectua cercetarea la fața locului, luni, 8 iulie, în baza autorizației instanței de judecată, s-a descins cu percheziții la sediul companiei.
În prezent, oamenii legii și specialiștii Inspecției de Stat în Construcții efectuează cercetări la fața locului. La această etapă, nicio persoană nu are statut procesual, iar cercetările pe caz continuă sub conducerea Procuraturii Chișinău.