Un bărbat din Comrat, reținut după ce ar fi primit 1.200 de euro pentru un permis auto de categoria B

Un bărbat din Comrat a fost reținut pentru că ar fi primit 1.200 de euro pentru facilitarea obținerii unui permis auto de categoria B. Documentul a fost solicitat de către o persoană din Cimișlia, care nu reușea să susțină examenele deja a patra oară, informează Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Potrivit PCCOCS, bănuitul în vârstă de 57 de ani (cu 14 ani de închisoare ispășiți în Rusia pentru crime grave) luase banii, însă nu a reușit să ajute persoana să susțină „cu succes” examenele la Centrul Multifuncțional din Comrat al Agenției Servicii Publice.
„Așa cum victima a denunțat un alt învinuit, chișinăuian de 32 de ani – reținut în noiembrie 2024, în același dosar – oamenii legii au documentat și momentul în care bănuitul venise să-i întoarcă o parte din acei bani primului învinuit cu rol de intermediar între candidatul la obținerea permisului auto (pe care așa și nu l-a obținut) și acest bănuit reținut acum, cu angajamentul „să-l ajute” la susținerea celuilalt examen – practic, după ce a picat examenul teoretic”, precizează instituția.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Miercuri, 26 martie, bărbatul din Comrat a fost reținut pentru 72 de ore, iar PCCOCS urmează să-i formuleze și să-i prezinte învinuirea.
După acumularea acestor și altor probe, oamenii legii au efectuat percheziții inclusiv la Centrul Multifuncțional din municipiul Comrat al ASP și la sediul unei școli auto. În urma descinderilor au fost ridicate telefoane mobile, înscrisuri, ciorne, mijloace bănești, permise de conducere cu semne de falsificare și chitanțe privind achitarea serviciilor școlii auto.
De menționat că percheziții au fost efectuate și la domiciliul unui angajat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), care are relații apropiate cu bănuitul reținut. În timpul acestora, au fost identificate și ridicate certificate medicale și fișe de școlarizare emise pe numele mai multor persoane din zona de sud a R. Moldova.
Conform prevederilor Codului penal, persoanele care „contribuie” la obținerea permiselor de conducere, exercitând trafic de influență asupra comisiei de examinare, riscă amendă de până la 150.000 lei sau până la șase ani de închisoare.