Un bărbat a ajuns la spital după explozia unei butelii de gaz. Recomandările IGSU
Un bărbat din raionul Hîncești a suferit arsuri de gradul I în urma unei deflagrații la o butelie de gaz. Incidentul s-a produs în seara zilei de 9 decembrie, într-o gospodărie din satul Sărăteni, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Ajunși la fața locului, salvatorii Direcției Situații Excepționale Hîncești au evacuat două persoane și butelia de gaz care a explodat. Preliminar, specialiștii au stabilit că deflagrația a avut loc în urma scurgerii de gaz de la o butelie utilizată în bucătăria locuinței. Incendiu nu s-a produs.
„În momentul deflagrației, un bărbat în vârstă de 62 de ani a suferit arsuri de gradul I în zona feței și a membrelor superioare. Acesta a fost preluat de o echipă de medici și transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, precizează IGSU.
Organele de resort investighează circumstanțele producerii incidentului.
IGSU îndeamnă cetățenii să evite folosirea buteliilor de gaz, iar în cazul utilizării - să păstreze buteliile de gaz în afara locuinței, în cutii metalice, în poziție verticală, în locuri bine ventilate.
Nu utilizați butelii deteriorate, ruginite sau cu miros persistent de gaz și nu expuneți buteliile la surse de foc sau temperaturi ridicate. Dacă simțiți miros de gaz, opriți imediat robinetul, aerisiți încăperea și nu folosiți surse de aprindere (chibrituri, brichete, întrerupătoare).
În cazul unei scurgeri sau a observării pericolului de explozie, apelați imediat Serviciul 112.