Un atelier de tâmplărie deschis la Rezina, cu sprijinul UE și PNUD, a reunit o familie și a creat o afacere de succes
Un atelier de tâmplărie din satul Mateuți, raionul Rezina, a fost deschis cu sprijinul Uniunii Europene și al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), devenind atât o afacere funcțională, cât și un motiv de reunire a unei familii.
Afacerea a fost lansată de Ludmila Donica, economistă de 50 de ani, care a înregistrat compania în anul 2023, inspirată de meseria tatălui său, tâmplar de profesie. Prin acest proiect, ea a reușit să-l aducă acasă pe fratele său, plecat de peste 15 ani peste hotare, care urma să se stabilească definitiv în Danemarca.
Atelierul funcționează în cadrul incubatorului de afaceri din Rezina. Un sprijin esențial a venit din partea Uniunii Europene, prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, care a oferit echipamente moderne în mărime de peste 14 mii de dolari.
Utilajele permit realizarea unor produse diverse, precum gravuri personalizate, sculpturi din lemn, balustrade, obloane și mobilier pentru interior și exterior. Pe lângă sprijinul financiar, beneficiarii au avut parte și de mentorat și instruiri în domeniul vânzărilor și promovării.
În prezent, Ludmila Donica se ocupă de administrarea și promovarea afacerii, iar fratele ei gestionează partea de producție. Afacerea este una de familie, iar fiul Ludmilei a ales să studieze prelucrarea lemnului la colegiu, inspirat de activitatea atelierului.
Pentru perioada următoare, familia își propune să creeze cel puțin trei noi locuri de muncă și să colaboreze cu vinării locale pentru realizarea de standuri din lemn destinate industriei turismului vitivinicol.








Foto: UNDP Moldova
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram