Ultimă oră! 50 de percheziții într-un dosar de finanțare ilegală a partidelor: 26 de persoane, bănuite
Un dosar de amploare privind finanțarea ilegală a partidelor politice scoate la iveală un presupus mecanism organizat de influențare a alegătorilor înainte de alegerile parlamentare din 2025. Ofițerii Centrul Național Anticorupție, împreună cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, au descins în zeci de locații din raionul Orhei și Chișinău, într-o anchetă care vizează inclusiv aleși locali.
Potrivit autorităților, au fost efectuate aproximativ 50 de percheziții, după ce anchetatorii au acumulat noi probe legate de modul în care ar fi fost finanțate anumite formațiuni politice în campania electorală. În centrul investigațiilor se află un grup de persoane care ar fi pus la punct un sistem bine organizat de racolare a alegătorilor, în schimbul unor beneficii.
Anchetatorii susțin că printre persoanele vizate se numără primari, consilieri raionali și locali, dar și alte persoane fără funcții publice. Aceștia ar fi identificat alegători și susținători cărora le-ar fi promis sau oferit bani, bunuri ori servicii pentru a-i determina să voteze într-o anumită direcție sau să sprijine anumite partide.
Sursele financiare utilizate în acest mecanism sunt suspectate că ar fi fost ilegale și nedeclarate, ceea ce ridică semne de întrebare asupra transparenței finanțării politice în perioada electorală. În paralel, ancheta vizează și fapte de corupere electorală, prin oferirea directă de beneficii materiale alegătorilor.
În urma descinderilor, ofițerii CNA au ridicat documente, dispozitive electronice și alte probe considerate relevante pentru dosar, care urmează să fie analizate.
La această etapă, 26 de persoane au statut de bănuit, însă sunt cercetate în libertate. Autoritățile subliniază că toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței.