UE a investit jumătate de milion de euro pentru instalarea panourilor fotovoltaice în cinci spitale raionale
Cinci spitale raionale din R. Moldova își vor reduce cheltuielile pentru energia electrică, datorită proiectului UE „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de PNUD Moldova.
În cadrul acestui proiect, UE investește 500 de mii de euro pentru instalarea panourilor fotovoltaice cu capacitatea totală de 600 kW.
La Spitalul raional Nisporeni au fost deja instalate 242 de panouri fotovoltaice, cu o capacitate totală de 140 kW și sunt pregătite pentru a fi date în exploatare. Ambasadorul UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, a întreprins o vizită de documentare la Spitalul Raional Nisporeni pe 7 martie.
Panouri fotovoltaice sunt instalate și pe acoperișurile spitalelor raionale din Florești, Ștefan Vodă, Cahul și Călărași. Instalarea panourilor fotovoltaice vine drept răspuns la criza energetică prin care trece R. Moldova și a costurilor mari suportate de instituțiile medicale.