Ucrainenii care se eschivează de la serviciul militar nu vor avea avea dreptul să conducă autoturisme
Ucrainenii care se eschivează de la serviciul militar nu vor avea avea dreptul să conducă autoturisme, să contracteze împrumuturi și să cumpere proprietăți. Agenția Unian notează că proiectul de lege care prevede aceste interdicții a fost introdus luni pe ordinea de zi a Radei Supreme de la Kiev.
Potrivit noului proiect de lege privind mobilizarea, recruții și rezerviștii care nu și-au creat un cont electronic cu date actualizate vor fi înscriși în Registrul unificat al debitorilor și li se vor aplica următoarele restricții:
- interdicția de a călători în străinătate;
- interdicția de a efectua tranzacții cu bunuri mobile și imobile;
- restricționarea dreptului de a conduce propriul vehicul și de a obține permisul de conducere;
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
- limitarea dreptului de a folosi și dispune de mijloace bănești și alte bunuri de valoare;
- refuzul încheierii unui contract de credit, contract de împrumut;
- suspendarea recepționării prestațiilor și serviciilor acordate de stat
Amintim că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a prelungit legea marțială și mobilizarea generală până pe 14 februarie 2024. Dacă va fi adoptat, proiectul de lege în privința mobilizării va intra în vigoare la o lună de la publicare.
Potrivit publicației Strana, dacă proiectul de lege va fi votat la începutul lunii ianuarie, iar Zelenski va prelungi mobilizarea, toți cei care sunt obligați să efectueze serviciul militar vor trebui să se înregistreze în termen de 20 de zile după data de 14 februarie, chiar dacă nu vor primi citație.