Ucraina redeschide punctul feroviar de trecere a frontierei Pervomaisc-Cuciurgan
Punctul feroviar de trecere a frontierei moldo-ucrainene Pervomaisc - Cuciurgan va fi redeschis, pentru prima dată de la începutul războiului din țara vecină. Cabinetul de miniștri de la Kiev a emis o ordonanță în acest sens marți, 10 octombrie, transmite RBC-Ucraina.
În ordinul semnat de premierul ucrainean Denis Șmîgal este indicat faptul că pe calea ferată va fi asigurat doar transportul de pasageri și mărfuri. Data deschiderii nu a fost anunțată.
PTF Cuciurgan (feroviar), situat în regiunea transnistreană, și-a sistat activitatea pe data de 26 februarie 2022, la scurt timp după ce Federația Rusă a început invazia pe scară largă în Ucraina.
Paza frontierei a fost consolidată pe partea ucraineană, iar podul feroviar de peste râul Cuciurgan a fost aruncat în aer în martie 2022. Ucraina a explicat aceste acțiuni prin faptul că se teme de un atac al Grupului operativ de trupe ruse (GOTR) staționat în stânga Nistrului.
Amintim că, în primăvara acestui an, autoritățile din cele două țări au semnat un protocol cu privire la organizarea controlului în comun în punctul comun de trecere pentru trafic feroviar Basarabeasca-Serpniovo-1, pe teritoriul R. Moldova.
Totodată, la 12 iulie curent, Executivul de la Chișinău a aprobat ratificarea Acordului dintre Guvernul R. Moldova și Cabinetul de miniștri al Ucrainei privind construcția podului rutier transfrontalier peste râul Nistru la frontiera de stat moldo-ucraineană, în zona localităților Cosăuți-Yampil.