Trupele rusești au atacat regiunea Odesa cu drone kamikaze. O explozie puternică - chiar lângă granița României

Trupele rusești au atacat regiunea Odesa cu drone kamikaze. O explozie puternică - chiar lângă granița României
Sursa foto: Facebook/ Operational Command “South”

În noaptea de 24 iulie, armata rusă a lansat un nou atac asupra regiunii Odesa. Potrivit comandamentului operațional „Sud” al Forțelor Armate ale Ucrainei, atacul a durat timp de patru ore iar ținta lui a fost infrastructura portuară de pe Dunăre. Forțele ucrainene de apărare aeriană au reușit să doboare trei drone.

Actualizare:  O puternică explozie a avut loc chiar lângă granița României. Rachete și drone ar fi lovit porturile Reni și Ismail, situate pe Dunăre, în apropierea graniței româno-ucrainene.

Presa de peste Prut a atras atenția că, este cea mai apropiată lovitură înregistrată de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă, fiind vorba de o distanță de aproximativ 200 de metri, practic, peste Dunăre de teritoriul României, în zona Portului Reni - este un port ucrainean la Dunăre, aflat peste fluviu la aproximativ 200 de metri de teritoriul României, la aproximativ 10 kilometri de orașul-port Galați.

Sursa video: Digi24

Știrea inițială:

În urma atacurilor, a fost distrus un depozit cu cereale și au fost avariate rezervoare pentru depozitarea altor mărfuri. La una dintre instalațiile de producție a izbucnit un incendiu.

Șeful administrației militare din regiunea Odesa, Oleg Kiper, a raportat că șase angajați ai portului au fost răniți în urma atacului. Patru dintre ei au fost spitalizați cu răni.

Rusia lovește, din 18 iulie, instalațiile de infrastructură portuară din sudul Ucrainei, inclusiv din Odesa, numindu-le „represalii” pentru explozia de pe podul Kerci din Crimeea.