Trump și Putin au discutat din nou la telefon. Printre subiectele abordate - războiul din Ucraina

Trump și Putin au discutat din nou la telefon. Printre subiectele abordate - războiul din Ucraina
Donald Trump și Vladimir Putin în Danang, Vietnam, 11 noiembrie 2017. Sursa foto: Jorge Silva / Reuters

Președintele american Donald Trump a avut ieri o nouă convorbire telefonică neanunțată cu omologul său rus, Vladimir Putin. Consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, a precizat pentru TASS că discuția s-a axat pe conflictul dintre Israel și Iran, însă a fost vizat și războiul din Ucraina.

Potrivit lui Ușakov, conversația a durat circa 50 de minute și a fost „utilă”. După cum a relatat consilierul rus, Putin a condamnat operațiunea militară a Israelului împotriva Iranului, în timp ce Trump a evaluat situația din Orientul Mijlociu ca fiind „foarte alarmantă”, însă a calificat atacurile Israelului asupra Iranului drept „eficiente”.

Totodată, Vladimir Putin a anunțat că Federația Rusă este dispusă să își asume rolul de mediator între Israel și Iran, iar Donald Trump a anunțat că SUA sunt gata să reia negocierile cu Teheranul privind programul său nuclear.

Cât despre războiul din Ucraina, Ușakov a declarat că președintele rus l-a informat pe liderul de la Casa Albă despre progresul schimbului de prizonieri cu Ucraina și a dat asigurări că Rusia este dispusă să continue negocierile cu Ucraina după 22 iunie. La rândul său, Trump și-a confirmat interesul de a pune capăt conflictului cât mai curând posibil.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Consilierul președintelui rus a mai spus că, în timpul discuției, cei doi lideri și-au exprimat satisfacția față de „relațiile personale pozitive”, iar Putin chiar l-a felicitat pe Trump cu ocazia zilei de naștere, care este astăzi, 15 iunie.

Potrivit agenției Unian, anterior, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat dur „conversațiile caldă” în care s-au transformat relațiile diplomatice dintre Rusia și Statele Unite după revenirea lui Trump la putere în SUA. Liderul ucrainean a subliniat că agresiunea rusă nu poate fi oprită cu persuasiune și că retorica trebuie schimbată.

Declarația lui Zelenski a venit la două zile distanță după ce secretarul de stat american Marco Rubio l-a felicitat pe Vladimir Putin cu ocazia Zilei Rusiei și a declarat că „sprijină poporul rus” în „lupta sa pentru un viitor mai bun”.