Trump oferă Iranului 48 de ore pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Washingtonul și Teheranul se amenință reciproc
Președintele american Donald Trump a anunțat ieri seara că îi acordă Iranului 48 de ore pentru redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz și că în caz contrar SUA vor lovi infrastructura energetică iraniană. În replică, armata iraniană a anunțat că va viza infrastructura energetică și stațiile de desalinizare din regiune dacă Trump își va pune în aplicare amenințarea.
„Dacă Iranul nu redeschide Strâmtoarea Hormuz TOTAL, FĂRĂ AMENINȚĂRI, în termen de 48 DE ORE din acest moment, Statele Unite ale Americii vor lovi și vor distruge complet diversele lor CENTRALE ELECTRICE, ÎNCEPÂND CU CEA MAI MARE!”, a scris liderul SUA pe platforma sa Truth Social.
Trump a publicat mesajul pe 21 martie, la ora 23:44 GMT, ceea ce înseamnă că Iranul are timp până pe 23 martie, la ora 23:44 GMT (după ora R. Moldova, 24 martie, 01:44, iar după ora Iranului - 24 martie, 03:14).
Purtătorul de cuvânt al Cartierului General Central Khatam Al-Anbiya - structură de comandă militară de elită a Iranului, afiliată Gardienilor Revoluției (IRGC) și responsabilă de coordonarea operațiunilor de securitate și apărare, a avertizat despre potențiale represalii.
„Dacă infrastructura pentru combustibili și energetică a Iranului este atacată de inamic, toate facilitățile energetice, de tehnologie informațională (IT) și de desalinizare a apei care aparțin Statelor Unite și regimului din regiune vor fi vizate, în conformitate cu avertismentele anterioare”, a transmis Ebrahim Zolfaqari, citat de agenția iraniană de știri Fars.
Potrivit Reuters, reprezentantul Teheranului la agenția maritimă a Organizației Națiunilor Unite (ONU), Ali Mousavi, a declarat că ruta prin care tranzitează aproximativ o cincime din petrolul și gazele naturale lichefiate la nivel global rămâne deschisă pentru navele care nu sunt asociate „inamicilor Iranului”, dacă acestea își coordonează măsurile de securitate și siguranță cu autoritățile iraniene.
Totodată, Moussavi a spus că Teheranul este pregătit să coopereze cu Organizația Maritimă Internațională pentru a îmbunătăți siguranța navigației și pentru a proteja navigatorii din Golf.
„Diplomația rămâne prioritatea Iranului. Totuși, încetarea completă a agresiunilor, precum și încrederea reciprocă sunt și mai importante”, a spus Mousavi, adăugând că atacurile Israelului și ale Statelor Unite împotriva Iranului se află „la originea situației actuale din Strâmtoarea Ormuz”.
De-a lungul anilor, Strâmtoarea Ormuz a fost adesea un punct fierbinte în conflictele dintre puterile regionale și internaționale. Pe timp de pace, aproximativ 20% din transporturile mondiale de petrol și gaze naturale lichefiate (GNL) trec prin acest strâmtoare.



