„Triunghiul Odesa”, prima reuniune din acest an la München, axată pe securitate, energie și cooperare regională
Miniștrii de externe ai Republicii Moldova, României și Ucrainei au avut o nouă reuniune în formatul numit „Triunghiul Odesa”, desfășurată la München, în marja Conferinței de Securitate. Din partea Republicii Moldova a participat viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, alături de omologii săi din România și Ucraina.
Discuțiile s-au concentrat pe situația de securitate din regiune, în contextul războiului din Ucraina, dar și pe cooperarea dintre cele trei state în domenii precum energia, infrastructura și combaterea dezinformării. Oficialii au vorbit despre necesitatea unor acțiuni comune pentru a face față amenințărilor hibride și pentru a menține stabilitatea în regiune.
Un subiect important a fost și energia. Miniștrii au salutat progresele în conectarea sistemelor electrice și apropierea de piața europeană de energie, precum și proiectele de infrastructură care ar putea facilita transportul și legăturile economice dintre cele trei țări și Uniunea Europeană.
Șeful diplomației moldovenești, Mihai Popșoi, a reiterat sprijinul Republicii Moldova pentru Ucraina și a subliniat că securitatea celor două state este strâns legată. Totodată, el a mulțumit României pentru ajutorul oferit în ultimii ani, în special în perioadele de criză energetică și de securitate.
Formatul „Triunghiul Odesa” este o platformă de cooperare lansată în 2022, care reunește Republica Moldova, România și Ucraina. Scopul acesteia este coordonarea eforturilor în domenii strategice precum securitatea, energia, infrastructura și parcursul european al celor două state din est. De atunci, reuniunile au avut loc succesiv la Odesa, București, Chișinău și Cernăuți, iar mecanismul a devenit un instrument constant de dialog între cele trei țări.

