Trei traficanți de droguri, condamnați la închisoare pentru distribuirea substanțelor narcotice în proporții deosebit de mari
Un bărbat de 37 de ani și doi tineri de 19 și 20 de ani au fost condamnați la închisoare pentru implicare în activitatea ilegală de producere, transportare și distribuire a substanțelor narcotice și psihotrope în proporții deosebit de mari pe teritoriul R. Moldova. Procuratura Generală (PG) precizează că hotărârea a fost pronunțată recent de instanța de judecată.
Primul inculpat, bărbatul de 37 de ani, a fost condamnat la 7 ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis și la privarea de dreptul de a exercita funcții legate de gestionarea medicamentelor și drogurilor pe o perioadă de 5 ani.
Ancheta a stabilit că acesta, împreună cu alte persoane în curs de identificare, a organizat procurarea, transportarea și distribuirea drogurilor prin intermediul aplicației de mesagerie „Telegram”, ambalându-le în doze mici și ascunzându-le în diverse locuri din Chișinău.
Expertizele au confirmat că substanțele conțineau metadonă, heroină, mefedronă, clefedronă și amfetamină, droguri de mare risc pentru sănătatea publică. Inculpatul și-a recunoscut integral vina și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată.
Cel de-al doilea caz vizează cei doi tineri, care, prin înțelegere prealabilă și împărțindu-și rolurile, asigurau păstrarea și distribuirea drogurilor în sectorul Buiucani al municipiul Chișinău.
Aceștia și-au exprimat regretul pentru faptele comise și au solicitat aplicarea unei pedepse cât mai ușoare. Tânărul de 19 ani a fost condamnat la 5 ani și 3 luni de închisoare într-un penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a desfășura activități legate de circulația drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora pe un termen de 3 ani. În ceea ce-l privește pe tânărul de 20 de ani, originar din Ucraina, acesta a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare, cu aceeași privare de drept.
Notă: Persoanele învinuite beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare.