Traseele naționale sunt practicabile, iar carosabilul este preponderent uscat
Drumurile naționale se mențin practicabile, circulația se desfășoară în condiții de siguranță, iar carosabilul este preponderent uscat. Cu precizări în acest sens a venit Administrația Națională a Drumurilor (AND).
Potrivit AND, în noaptea de 17 spre 18 ianuarie s-au înregistrat ninsori slabe în sudul țării, în sectoarele Cimișlia, Comrat și Sănătăuca, unde drumarii au intervenit cu lucrări de combatere a lunecușului.
Unitățile teritoriale S.A. „Drumuri” au acționat pe traseele R19, M3, R3.2, R26, R3, G127, G122, G125, G122.1 și G38.
Pentru desfășurarea lucrărilor au fost mobilizate patru utilaje speciale și doi muncitori rutieri, pe traseele vizate fiind răspândite 59 de tone de sare tehnică.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram
Pe celelalte drumuri din rețeaua națională, în zonele de nord, centru și sud, drumarii au continuat lucrările de patrulare, pentru asigurarea viabilității rețelei rutiere și menținerea circulației rutiere în condiții optime.
Participanții la trafic sunt în continuare îndemnați să circule cu prudență și să respecte cu strictețe regulile de circulație.
Amintim că astăzi, 18 ianuarie, pe tot teritoriul R. Moldova este prognozat cer noros și vânt slab. Maximele vor oscila între -10..-5°C.

