Transportatorii ar putea să nu iasă pe rute, în semn de protest. Reacția Ministerului Infrastructurii

Transportatorii ar putea să nu iasă pe rute, în semn de protest. Reacția Ministerului Infrastructurii
Imagine simbol. Sursa foto: Dan Guțu/ IPN

Noi proteste în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), în perioada următoare, nu vor fi. Însă, cel mai probabil, în semn de protest, transportatorii nu vor ieși pe rute. Precizările au fost făcute de președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), Oleg Alexa. Pe de altă parte, reprezentanții Ministerului și Dezvoltării Regionale (MIDR) susțin că această acțiune „este o amenințare, în primul rând pentru cetățeni” și că sunt deschiși să asculte transportatorii, însă nu este clar motivul protestelor.

Reprezentanții APOTA au protestat pe 23 noiembrie în PMAN. Aceștia au venit la manifestație cu microbuze și au claxonat, în semn de protest.

Noi astăzi continuăm protestul de data trecută, organizat împotriva inițiativei legislativei promovată de Ministerul Infrastructurii. (…) Cerințele noastre nu se iau în considerație, noi trebuie să continuăm protestele, altă cale nu ne-au lăsat”, a comunicat Oleg Alexa, în timpul unor declarații pentru jurnaliști.

El a menționat că au ieșit la protestul din PMAN „reprezentanți ai tuturor raioanelor”.

Ministerul nostru ne-a învinuit că „uite, noi nu vrem să ne modernizăm”. (…) Ei vor să deschidă rute unde vor ei, indiferent de fluxul de călători. (…) În concepția lor, o rută care funcționează de zeci de ani după expirarea autorizației această rută poate fi anulată”, a mai declarat Alexa, adăugând că „prin această lege se politizează ramura transportului”.

Protestul este unica soluție legală de a lupta. Noi cerem de la autoritățile europene să adopte o lege europeană. Noi cu Ministerul am convenit asupra unui proiect și în ultima etapă - proiectul a fost aruncat”, a adăugat reprezentantul APOTA.

Întrebat de NewsMaker când va fi organizat următorul protest, Alexa a spus: „Cu prezența fizică în PMAN, proteste, în timpul apropiat nu vor fi, deoarece PMAN-ul este ocupat. Aici va fi bradul și așa mai deoparte”.

Astfel, el a admis că transportatorii ar putea să nu iasă pe rute, în semn de protest:„Cel mai probabil că protestele noastre vor fi sub forma de a nu ieși pe rute”.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale este deschis să asculte transportatorii, însă nu-i este clar motivul protestelor. Precizările au fost făcute pentru NewsMaker de reprezentanții Ministerului. Cei din urmă au mai spus că declarația transportatorilor că ar putea să nu iasă pe rute în semn de protest „este o amenințare, în primul rând pentru cetățeni”.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Contactată de NewsMaker, Alina Pisică - consiliera ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), Andrei Spînu, a spus că instituția este deschisă să asculte „propunerile concrete” ale transportatorilor.

Noi suntem deschiși să-i ascultăm așa cum am făcut până acum, însă din partea unor transportatori am primit doar critici nefondate, fără propuneri concrete la proiect. Deci nouă de fapt încă nu ne este clar motivul protestelor. Ministerul are ca obiectiv să ofere oamenilor servicii de transport modern și asta vom face, de aia îi invităm și pe transportatori să salute această inițiativă sau, dacă nu sunt de-acord – să vină cu propuneri concrete”, a comunicat reprezentanta MIDR.

Cât despre informația că transportatorii ar putea să nu mai iasă pe rute, reprezentanții MIDR susțin că „este o amenințare în primul rând pentru cetățenii R. Moldova care au nevoie să circule”.