Tragedie la Drochia. O femeie de 80 de ani, tamponată de un camion
Accident cu final tragic în orașul Drochia. O femeie în vârstă de 80 de ani, care traversa strada într-un loc interzis, a decedat în drum spre spital, după ce a fost lovită de un camion. Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 11 noiembrie la o intersecție din oraș, informează Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Poliția a publicat imagini video de la locul accidentului. Acestea surprind momentul impactului, după care camionul, la volanul căruia se afla un bărbat de 35 de ani, și-a continuat deplasarea, victima nimerind sub vehicul.
Victima a fost preluată de echipajul medical de urgență, însă, din nefericire, a decedat în drum spre spitalul raional Drochia. Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Poliția investighează toate circumstanțele producerii accidentului pentru a stabili cu exactitate cauza tragediei.