Tragedie în satul Volintiri, din raionul Ștefan Vodă. Doi frați de 10 și 11 ani s-au înecat în iazul din localitate

Tragedie în satul Volintiri, din raionul Ștefan Vodă. Doi frați de 10 și 11 ani s-au înecat în iazul din localitate
Sursa foto: studio-l.online

Doi frați din satul Volintiri, raionul Ștefan Vodă, cu vârste de zece și 11 ani, s-au înecat în iazul din localitate. Corpurile neînsuflețite ale copiilor au fost extrase din apă cu puțin timp în urmă, după circa patru ore de căutări.

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat despre dispariția celor doi frați la ora 18:13, precizând că oamenii legii din Ștefan Vodă desfășoară acțiuni de localizare de aproape două ore. Cea care a alertat Poliția a fost mama copiilor. Ajunsă acasă, femeia a constatat lipsa fiilor săi, imediat fiind demarate măsuri ample de căutare.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Potrivit IGP, în apropierea iazului din sat au fost depistate mai multe articole vestimentare, recunoscute de femeie ca aparținând celor doi copii. La ora 20:00, Poliția a anunțat că ambii copii dați dispăruți au fost găsiți înecați în iazul pe malul căruia au fost găsite hainele și încălțămintea acestora.

Corpurile neînsuflețite ale celor doi frați au fost extrase din apă de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).