„Tractoarele nu pleacă din PMAN”. Agricultorii reiau luni protestele
Fermierii anunță că de luni, 4 decembrie, vor reveni în fața Guvernului pentru a continua protestele. De asemenea, organizatorii protestului din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) anunță că și în alte regiuni ale țării ar putea fi organizate proteste cu tractoare.
Astăzi, mâine nu avem dreptul să protestăm, sâmbătă, duminică - nu are rost să protestăm. Dar până luni o să venim cu o decizie. Vom schimba radical mersul protestului nostru. O să fie surprize pentru cei de la guvernare, a declarat fermierul Sergiu Stefanco.
„Oamenii au plecat foarte supărați, au insistat că vor să iasă și în teritoriu”, a adăugat fermierul Serghei Ivanov, menționând că tractoarele nu pleacă din PMAN până agricultorii nu vor avea un răspuns favorabil din partea autorităților.
Agricultorii solicită de la autorități un moratoriu la calcularea penalităților, executarea silită și intentarea procesului de insolvabilitate pentru fermierii micro, mici și mijlocii, care se află în dificultatea de plată.
În timp ce mulți dintre fermierii micro, mici și mijlocii declară că se află în dificultatea de plată, ministrul Agriculturii crede că nu este încă necesară a fi instituită Starea de urgență în agricultură. Vladimir Bolea susține că la Ministerul Agriculturii au fost identificare patru forme în care agricultorii să fie ajutați.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Agricultorii au ieșit la proteste pe 23 noiembrie, cerând să fie interzisă calcularea penalităților pentru achitarea întârziată a creditelor, crearea unei comisii care să examineze dosarele fermierilor să oblige Camera de Comerț și Industrie să elibereze avize care să ateste că fermierul nu-și poate achita datoriile, din cauza secetei și a altor circumstanțe obiective, și nu ar trebui să fie executat silit.
Organizatorii intenționează să rămână în centrul Capitalei până pe 30 decembrie.