Toți pacienții, inclusiv moldovenii, incluși pe viață în Registrul bolilor transmisibile din România – Nicușor Dan a sesizat CCR
Președintele român Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională de la București în legătură cu decizia parlamentarilor de a include toate persoanele care ajung în spitalele din România într-un Registru Unic Electronic de Boli Transmisibile. Proiectul privind introducerea acestui registru a fost votat de Parlament pe 22 octombrie 2025. În demersul înaintat, liderul de la Cotroceni invocă riscuri pentru viața privată și protecția datelor personale prin introducerea registrului menționat.
Legea prevede că toate datele medicale, inclusiv diagnosticele și istoricul complet al bolilor, vor fi păstrate pe întreaga viață a pacientului, plus cel puțin 180 de zile după deces, fără posibilitatea ca persoana să solicite ștergerea acestora.
Acest registru vizează toți pacienții care intră în sistemul medical românesc, indiferent de țara de origine. Astfel, cetățenii moldoveni sau persoanele cu dublă cetățenie care ajung la spitale din România vor fi înregistrați automat dacă sunt depistați cu boli transmisibile.
În practică, acest lucru înseamnă că informațiile medicale vor fi colectate și stocate de instituțiile medicale românești, fără ca pacientul să fie neapărat cel care le raportează.
„Aplicațiile digitale din sănătate sunt instrumente importante pentru prevenirea și controlul bolilor transmisibile, însă ele trebuie să funcționeze în limitele Constituției și să garanteze protecția vieții private și demnitatea fiecărui pacient. Această lege, în forma actuală, ridică semne de întrebare serioase în privința respectării acestor principii fundamentale”, menționează președintele român, Nicușor Dan.
Curtea Constituțională urmează să analizeze sesizarea și să decidă dacă legea respectă standardele privind protecția datelor personale și drepturile fundamentale ale cetățenilor.
Deputații au adoptat, cu 278 de voturi "pentru", "13 contra" și două abțineri, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.7/2025 pentru modificarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.