Teatrul de Operă și Balet „Maria Bieșu” participă la Festivalul internațional „Zilele Operei pe insula Saaremaa”
Echipa Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu” participă, în perioada 25 - 30 iulie, la Festivalul internațional de operă „Zilele Operei pe insula Saaremaa”. Festivalul este la cea de-a șaisprezecea ediție, scrie presa din Estonia.
Artiștii din R. Moldova au ajuns în Tallinn luni dimineața, 24 iulie, însoțiți de ministrul Culturii, Sergiu Prodan. În Estonia au mers, în total, 170 de persoane: soliști de operă și balet, corul TNOB „Maria Bieșu, orchestra, trupa de balet, echipa tehnică. Delegația a sosit cu un zbor charter.
Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” va prezenta patru spectacole pe insula operei: spectacolul „Turandot”, opera „La bohème”, renumita „Aida” și baletul „Lacul Lebedelor”. Festivalul se va încheia cu un concert de gală al vedetelor de operă și balet din R. Moldova.