Taxele achitate de către agenții economici din stânga Nistrului vor constitui circa șase milioane de euro
Taxele achitate bugetului de stat de către agenții economici din stânga Nistrului vor constitui circa șase milioane de euro sau 120 de milioane de lei. Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a făcut o declarație în acest sens la emisiunea „La 360 de grade”, de la Radio Moldova.
Potrivit oficialului, acești bani vor fi direcționați tot în stânga Nistrului: pentru achitarea pensiilor, a serviciilor medicale pentru cetățenii moldoveni din regiunea transnistreană, care beneficiază de servicii medicale în partea dreaptă, dar și pentru bursele tinerilor care își fac studiile pe malul drept.
„Firește că volumul de bani care vor fi achitați în urma acestor taxe vamale nu este foarte mare. Putem estima 100-120 de milioane de lei, ceea ce înseamnă 5-6 milioane de euro. Acești bani se îndreaptă tot spre regiunea transnistreană, prin pensii care sunt oferite mai multor cetățeni din partea stângă a Nistrului, prin servicii medicale care sunt oferite zecilor de mii de cetățeni moldoveni care sunt în stânga Nistrului și care beneficiază de servicii medicale în partea dreaptă, cineva trebuie să le achite, din anumite fonduri acești bani trebuie să vină, burse - foarte mulți copii din partea stângă a Nistrului învață aici, în partea dreaptă, studii medii, superioare”, a declarat Serebrian.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Noul Cod Vamal, intrat în vigoare în R. Moldova de la 1 ianuarie, elimină toate scutirile la plata taxelor vamale de care s-au bucurat, timp de decenii, agenții economici din regiunea separatistă transnistreană. Serviciul Vamal al R. Moldova susține că această măsură asigură un tratament egal al tuturor companiilor, de pe ambele maluri ale Nistrului.
La câteva zile după ce autoritățile din Chișinău au pus în aplicare nou Cod Vamal, membrii așa-zisului guvern de la Tiraspol au decis să introducă mai multe taxe și să revizuiască o serie de reglementări ce vizează agenții economici moldoveni, proprietarii de terenuri din raionul Dubăsari.
Pe 11 ianuarie, mai mulți oameni s-au adunat lângă postul intern de control de la Bender pentru a cere Chișinăului să anuleze taxele vamale, impuse de la 1 ianuarie.
Mai mult, luni, 22 ianuarie, autoritățile nerecunoscute din stânga Nistrului au anunțat că Tiraspolul se pregătește pentru un protest de amploare împotriva „presiunilor economice ale Chișinăului”, care va avea loc miercuri, 24 ianuarie. La manifestație sunt așteptate sindicatele din regiune