vineri, 10 aprilie, 2026
  • USD
  • EUR
Taxa pentru coletele sub 150 de euro va fi aplicată etapizat. Ministrul Finanțelor: sistemul va deveni funcțional din toamnă
Foto simbol: Getty Images

Taxa pentru coletele sub 150 de euro va fi aplicată etapizat. Ministrul Finanțelor: sistemul va deveni funcțional din toamnă

Aplicarea taxei pe valoarea adăugată pentru coletele comandate de pe platforme precum TEMU, cu valoare mai mică de 150 de euro, va avea loc etapizat. Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a declarat în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8 că, deși modificarea legislativă rămâne prevăzută pentru 1 iulie 2026, implementarea efectivă va începe mai târziu, pentru a evita problemele tehnice și disconfortul pentru cetățeni.

Potrivit acestuia, sistemul va fi testat începând cu 1 septembrie, iar aplicarea propriu-zisă este planificată pentru 1 octombrie.

„Ca și modificare legislativă, ea urmează să fie inclusă în politică fiscală, prin urmare, ținta rămâne la fel 1 iulie. Ca mecanism de implementare și am menționat-o din prima zi, pentru că obiectivul este nu este să ne grăbim, să colectăm bani, obiectivul este să facem asta cât mai corect și cât mai confortabil pentru cetățeni. Și din acest considerent, anume, vom începe a pilota sistemul cam pe 1 septembrie, cu speranța că de la 1 octombrie să-l putem aplica și el să funcționeze nu ca ceva diferit sau nou inventat de noi, dar anume după principiile și regulile după care funcționează în țările europene, astfel încât chiar și operatorii poștali, care sunt prezenți la noi și sunt prezenți în alte țări, să folosească proceduri și mecanisme existente internaționale”, a explicat ministrul.

Autoritățile dau asigurări că schimbările vor fi minime pentru cetățeni. În varianta de bază, TVA-ul de 20% va fi inclus direct în suma finală, atunci când cumpărătorul achită produsul online.

„Ne dorim ca, în experiența cetățeanului, să nu se schimbe aproape nimic. Practic, singura diferență va fi că prețul final va include TVA”, a spus ministrul.

Totodată, oficialul a subliniat că nu sunt planificate alte taxe suplimentare, cum ar fi taxe vamale sau comisioane, tocmai pentru a menține procesul simplu. În situațiile în care comercianții nu vor fi integrați în sistem, plata TVA ar putea fi făcută la ridicarea coletului, prin operatorii poștali, fără ca oamenii să fie nevoiți să meargă la vamă sau la fisc.

„Ideea este că, în niciun caz, cetățeanul să nu trebuiască să facă nicio vizită la Vamă sau la Fisc, chiar dacă va face vreodată cumpărături de pe platformă care a ales să nu se înregistreze, să nu fie parte la sistemul care, de fapt, este o practică internațională. Atunci, în cel mai rău caz, adică cetățeanul face plata asta la operatorul poștal, dar în continuare fără a trebui să plece undeva”, a precizat Gavriliță.

Ministrul a mai declarat că autoritățile au informat deja principalii comercianți internaționali despre schimbările pregătite și că, deocamdată, nu au existat refuzuri din partea acestora. Implementarea depinde însă de adoptarea cadrului legal, care le va permite companiilor să se înregistreze în sistem.

Noul mecanism urmează să fie aliniat la practicile Uniunii Europene, astfel încât procedurile să fie familiare atât pentru operatorii poștali, cât și pentru comercianți.

Decis! UE introduce taxe pentru coletele de pe Temu, AliExpress și alte platforme - cum vor fi afectați moldovenii
Uniunea Europeană a decis vineri, 12 decembrie 2025, să taxeze coletele cu valoare mică, sub 150 de euro, care intră în blocul comunitar. Este o măsură care va afecta cumpărăturile online de pe platforme precum Temu, AliExpress și Shein. Decizia a fost adoptată de miniștrii de finanțe ai celor 27

Autoritățile planificau ca noul regim de taxare pentru coletele comandate de pe platforme internaționale, precum Temu, Shein, Joom sau AliExpress, să intre în vigoare începând cu 1 iulie 2026, în linie cu practicile adoptate și la nivelul Uniunii Europene.

Măsura prevedea aplicarea unui TVA de 20% pentru toate coletele, inclusiv cele cu valoare sub 150 de euro, prag până acum neimpozitat. În plus, era luată în calcul și o taxă fixă de procesare de aproximativ 20 de lei pentru fiecare colet.

Totodată, autoritățile își propuneau ca aceste taxe să fie incluse direct în prețul final plătit online, astfel încât cumpărătorii să nu fie nevoiți să achite suplimentar la livrare sau să se deplaseze la vamă.