joi, 29 ianuarie, 2026
  • USD
  • EUR

#Toate știrile: Miercuri, 16 aprilie

O fată de 11 ani a murit înecată în râul Nistru, după ce a încercat să-și salveze prietena

O fată de 11 ani a murit înecată în râul Nistru, după ce a încercat să-și salveze prietena

O fată de 11 ani s-a înecat, marți, în râul Nistru, după ce a încercat să-și salveze prietena. Trupul neînsuflețit al acesteia a fost găsit astăzi de scafandri. Potrivit presei din regiune, tragedia a avut loc, ieri, în preajma localității Crasnogorca din raionul Grigoriopol. Cele două prietene de 11 ani, și respectiv 14 ani, se plimbau de-a lungul barajului de lângă râul Nistru. Acestea au decis să-și ude picioarele în râu, dar una dintre ele a alunecat și a căzut în apă. Fata de 11 ani a înc
# Social
Persoanele fizice și entitățile private vor primi sprijin pentru a iniția proiecte de valorificare a monumentelor

Persoanele fizice și entitățile private vor primi sprijin pentru a iniția proiecte de valorificare a monumentelor

Executivul a aprobat astăzi un proiect care prevede modificarea Legii privind Fondul Național al Culturii. Potrivit noilor dispoziții, pentru prima dată, persoanele fizice și entitățile din sectorul privat vor avea acces la fonduri pentru a iniția proiecte de valorificare a monumentelor. Contribuția statului va fi stabilită prin hotărâre de Guvern, în funcție de importanța lucrărilor și valoarea proiectelor. „Situația patrimoniului cultural din R. Moldova este alarmantă, cu monumente istorice a
# Cultură și Turism
Bursele elevilor și studenților vor fi indexate cu 4,6%. Ce sume vor ridica lunar tinerii

Bursele elevilor și studenților vor fi indexate cu 4,6%. Ce sume vor ridica lunar tinerii

Bursele elevilor și studenților vor fi indexate cu 4,6%. Guvernul a aprobat o hotărâre în acest sens în cadrul ședinței din 16 aprilie. După ce decizia va intra în vigoare, tinerii vor primi un supliment egal cu diferența dintre suma majorată și cea achitată începând cu 1 ianuarie 2025. Potrivit documentului, vor fi ajustate bursele de performanță și cele speciale pentru elevii talentați din liceele-internat republicane cu profil arte, precum și pentru elevii claselor IV-IX ai Colegiului Națion
# Social
În R. Moldova au fost înregistrate două focare noi de pestă porcină. Unul - la Ungheni, iar altul - la Strășeni

În R. Moldova au fost înregistrate două focare noi de pestă porcină. Unul - la Ungheni, iar altul - la Strășeni

În perioada 3 - 15 aprilie, în R. Moldova au fost înregistrate două focare de pestă porcină africană (PPA). Unul dintre acestea a fost depistat la porci domestici, în localitatea Rădenii Vechi, raionul Ungheni, iar celălalt - la nouă cadavre de mistreți, în localitatea Lozova, raionul Strășeni. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) precizează că în focarele de pestă porcină africană au fost introduse măsuri de carantină și stabilite zonele de protecție și supraveghere. Specialiș
# Social
Veteranii de război vor beneficia de alocații majorate și stagii de cotizare recunoscute. Proiect votat de Guvern

Veteranii de război vor beneficia de alocații majorate și stagii de cotizare recunoscute. Proiect votat de Guvern

Veteranii de război, inclusiv cel de pe Nistru, vor beneficia de alocații majorate și stagii de cotizare recunoscute. Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, un proiect de lege în acest sens. Proiectul presupune modificarea Legii privind protecția socială suplimentară și a celei cu privire la sistemul public de pensii. Astfel, vor fi introduse prevederi noi privind alocațiile lunare de stat, ajutoarele materiale anuale și modul de calcul al stagiului de cotizare pentru veteranii de război. U
# Social
În R. Moldova va fi lansat Programul Național „Acces la cultură”. Bugetul pentru 2025 este de 50.000.000 de lei

În R. Moldova va fi lansat Programul Național „Acces la cultură”. Bugetul pentru 2025 este de 50.000.000 de lei

Cabinetul de miniștri de la Chișinău a aprobat astăzi Programul Național „Acces la cultură”. Inițiativa, al cărei buget pentru anul 2025 este de 50 de milioane de lei, este dedicată promovării diversității culturale, dar și încurajării participării tuturor cetățenilor la viața culturală. Potrivit responsabililor de la Ministerul Culturii, fondurile vor sprijini dezvoltarea culturii la nivel local, în special în regiunile rurale și în comunitățile cu acces redus la activități culturale. Accentul
# Cultură și Turism
Olesea Stamate se retrage din fracțiunea PAS: Își va continua activitatea în calitate de deputată neafiliată

Olesea Stamate se retrage din fracțiunea PAS: Își va continua activitatea în calitate de deputată neafiliată

Olesea Stamate a anunțat că nu-și va depune mandatul și își va continua activitatea în calitate de deputată neafiliată. Decizia a fost luată în contextul deciziei conducerii Partidului Acțiune și Solidaritate de a o exclude din formațiune, în urma scandalului legat de modificările la Legea amnistiei. Stamate susține că a devenit „ținta unor interese mai largi” și că rămâne deschisă să ofere explicații complete, documente și informații relevante privind activitatea sa în calitate de șefă a Comis
# Politică
Cetățenii primesc citații false, pretinse a fi expediate din numele șefului IGP: „Sperăm că NU ați dat curs”

Cetățenii primesc citații false, pretinse a fi expediate din numele șefului IGP: „Sperăm că NU ați dat curs”

Mai mulți cetățeni au primit pe poșta electronică pretinse citații expediate din numele șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, cu somații în anchete judiciare. IGP anunță că acestea sunt false si sunt expediate de infractorii cibernetici. „Ați primit și dumneavoastră acest mesaj? Sperăm că NU ați dat curs. Șeful Poliției NU trimite citații! (...) Îndemnăm cetățenii să fie vigilenți, să se informeze doar din surse oficiale și să verifice orice informație primită”,
# Social
FOTO/ Mitropolitul Vladimir a sfințit pasca și cozonacii de la cel mai mare combinat de panificație din țară

FOTO/ Mitropolitul Vladimir a sfințit pasca și cozonacii de la cel mai mare combinat de panificație din țară

Pasca și cozonacii de la combinatul de panificație „Franzeluța” din capitală au fost binecuvântate pe 15 aprilie de Înaltpreasfințitul Vladimir. Evenimentul a avut loc în prezența angajaților și a conducerii de vârf a întreprinderii. „Tradiția rămâne vie la Franzeluța. Și în acest an, ne-am bucurat de binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, care, alături de un sobor de preoți, a oficiat serviciul divin de sfințire a produselor pascale”, au
# Social
Vopselele pentru ouă pot fi toxice și periculoase pentru sănătate. Recomandările specialiștilor

Vopselele pentru ouă pot fi toxice și periculoase pentru sănătate. Recomandările specialiștilor

Până la Paște au rămas zile numărate. Una dintre cele mai importante tradiții ale acestei sărbătorii este vopsitul ouălor. Cea mai simplă opțiune este vopseaua din comerț, care are o varietate mare de culori. Totuși, în unele cazuri, aceasta poate fi toxică și periculoasă pentru sănătate, atenționează specialiștii. În acest context, Agenției Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) vine cu un șir de recomandări pentru consumatori: * achiziționați vopselele din unități înregistrate de ANS
# Social
Un bărbat de 84 de ani din raionul Edineț, scos de salvatori dintr-o fântână adâncă de 14 metri

Un bărbat de 84 de ani din raionul Edineț, scos de salvatori dintr-o fântână adâncă de 14 metri

Un bărbat din raionul Edineț a fost salvat de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), după ce a căzut într-o fântână cu o adâncime de circa 14 metri. Cazul a fost înregistrat în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Gordinești. Potrivit primelor cercetări, bărbatul în vârstă de 84 de ani s-a simțit rău în momentul în care scotea apă și a căzut în fântână, fiind tras la adâncime de mecanismul defect. Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram La f
# Regional
Astăzi se deschide târgul pascal din scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”

Astăzi se deschide târgul pascal din scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”

Începând cu ziua de astăzi, 16 aprilie, ora 12:00 și până sâmbătă, 19 aprilie, în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, pe aleea vizavi de strada Mitropolit Varlaam, se va desfășura un târg tematic cu produse pascale. Până pe 19 aprilie, târguri tematice cu produse pascale sunt organizate și în sectoarele capitalei. Iată câteva dintre acestea: * în sectorul Centru - pe adresele strada Ismail, colț cu bulevardul D. Cantemir, strada Armenească, colț cu strada Mitr. Varlaam, stra
# Social
Cazurile de gripă, în descreștere cu 27%. Datele ANSP privind situația epidemiologică în R. Moldova

Cazurile de gripă, în descreștere cu 27%. Datele ANSP privind situația epidemiologică în R. Moldova

Săptămâna trecută, în R. Moldova au fost înregistrate peste 3.000 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), 30 de cazuri de gripă sezonieră și un caz de COVID-19. Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) recomandă cetățenilor să respecte măsurile de protecție pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu infecții respiratorii. Potrivit ANSP, în perioada 7 - 13 aprilie, în țară au fost înregistrate: * 3.077 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superio
# Social
Departamentul de Stat al SUA anulează un program de două milioane de dolari pentru presa din R. Moldova

Departamentul de Stat al SUA anulează un program de două milioane de dolari pentru presa din R. Moldova

Departamentul de Stat al SUA a anulat finanțarea a 139 de programe internaționale, în valoare totală de 214 milioane de dolari, printre care și un grant de 2 milioane de dolari destinat R. Moldova. Decizia a fost aprobată de secretarul de stat american Marco Rubio și a intrat în vigoare marți, 15 aprilie. Decizia vizează granturi pentru „media străine, diversitate, echitate și proiecte de incluziune în mai multe țări, inclusiv Belarus, Armenia și Uzbekistan. În cazul R. Moldova, a fost blocat p
# Social