Președintele oficiului teritorial din Basarabeasca al fostului Partid „Șor” - condamnat la trei ani de închisoare
Președintele oficiului teritorial din Basarabeasca al fostului Partid Politic „Șor” a fost condamnat la trei ani de închisoare în penitenciar semiînchis. Potrivit procurorilor anticorupție, acesta este învinuit de săvârșirea infracțiunii de complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat.
Astfel, pe lângă pedeapsa cu închisoare pe un termen de 3 ani, instanța l-a privat de dreptul de a exercita activități legate de organizare co