marți, 31 martie, 2026
  • USD
  • EUR

#Toate știrile: Joi, 5 februarie

La locul accidentului din apropierea localității Ulmu a ajuns o ambulanță SMURD. Toate victimele sunt conștiente

La locul accidentului din apropierea localității Ulmu a ajuns o ambulanță SMURD. Toate victimele sunt conștiente

ACTUALIZARE (09:50) La locul accidentului din apropierea localității Ulmu, raionul Ialoveni, a ajuns o ambulanță de tip victim multiple a Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) al IGSU, pentru a acorda suportul medicilor și îngrijiri necesare victimelor. Întrucât traseul este impracticabil, salvatorii au transportat persoanele rănite pe brancarde până la UTV-urile din dotarea IGSU. Starea victimelor este satisfăcătoare, acestea fiind conștiente. În zonă sunt antrenate
# Social
Vreme rea în R. Moldova. Peste 380 de persoane au suferit traumatisme

Vreme rea în R. Moldova. Peste 380 de persoane au suferit traumatisme

Ministerul Sănătății raportează 1.851 de adresări pentru servicii medicale, dintre care 386 persoane cu traumatisme. Anunțul a fost făcut pe canalul guvernamental de Telegram „Prima Sursă”. Potrivit autorităților centrale, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) este gata să intervină pentru deblocare și tractare în caz de solicitare, fiind implicați 322 de angajați cu 86 de autospeciale. În total, 828 de polițiști cu 327 de echipaje auto și 167 de carabinieri cu 30 de patrule
# Social
Drumarii - la datorie. Intervențiile prioritare continuă pe traseele M3 și M5

Drumarii - la datorie. Intervențiile prioritare continuă pe traseele M3 și M5

Circulația pe drumurile naționale se desfășoară în condiții de iarnă, cu polei și ghețuș, iar traficul este îngreunat pe mai multe sectoare din nordul, centrul și sudul țării. Informațiile au fost prezentate de Administrația Națională a Drumurilor (AND), care precizează poleiul format în urma condițiilor meteorologice din ultimele ore a generat dificultăți pe mai multe trasee din R. Moldova, în special în regiunea de nord și de centru. Pe anumite sectoare, circulația este îngreunată, iar circul
# Social
21 de tone de carne de pui cu Salmonella, blocate la frontieră înainte de a ajunge pe piața din R. Moldova

21 de tone de carne de pui cu Salmonella, blocate la frontieră înainte de a ajunge pe piața din R. Moldova

Un lot de 21 de tone de carne de pui separată mecanic a fost blocat la frontiera de stat și returnat producătorului, după ce analizele de laborator au confirmat prezența bacteriei Salmonella infantis. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), controlul a fost efectuat la postul de inspecție a frontierei Leușeni. Imediat după confirmarea rezultatelor de laborator, inspectorii au sechestrat întregul lot. Ulterior, împreună cu operatorul importator, s-a decis returnarea cărn
# Social
VIDEO/ Polei pe trotuare și drumuri. Poliția atenționează: Pe traseul Corpaci-Hancăuți se circulă cu dificultate

VIDEO/ Polei pe trotuare și drumuri. Poliția atenționează: Pe traseul Corpaci-Hancăuți se circulă cu dificultate

Pe trotuarele și carosabilul din țară s-a format polei, fapt care îngreunează circulația și crește riscul producerii accidentelor și incidentelor. Polițiștii din raionul Edineț avertizează șoferii că pe traseul Corpaci-Hancăuți se circulă cu dificultate, carosabilul fiind foarte alunecos. Cetățenii sunt îndemnați să evite deplasarea în zona menționată. 0:00 /0:12 1× Amintim că, până la ora 24:00, nordul și centrul țării se află sub cod galben de polei
# Social
Zi de joi mohorâtă, cu maxime de până la +4°C. Nordul și centrul țării se află sub cod galben de lapoviță și polei

Zi de joi mohorâtă, cu maxime de până la +4°C. Nordul și centrul țării se află sub cod galben de lapoviță și polei

Ziua de 5 ianuarie se anunță a fi mohorâtă. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, la primele ore ale dimineții s-au înregistrat minime mai blânde decât în zilele trecute, cuprinse între -2 și +3°C. Până la amiază, maximele vor varia între -1°C și +4°C, la fel ca ieri, însă vântul va sufla mai puternic din sud-est, cu rafale de până la 27 de kilometri pe oră. În nordul țării se așteaptă lapoviță slabă, iar mercurul din termometre va urca până la -1..+1°C. În zona centrală se vor înreg
# Social # Meteo
Important! Elevii din Chișinău vor învăța online în perioada 5-6 februarie

Important! Elevii din Chișinău vor învăța online în perioada 5-6 februarie

Elevii din municipiul Chișinău vor învăța online în perioada astăzi, 5 februarie, și mâine, 6 februarie. Primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat acest lucru cu aproape o oră în urmă. Decizia a fost luată în contextul condițiilor meteorologice. „Totodată, vom dispune ca persoanele care pot lucra de la distanță să rămână acasă pentru a-și desfășura activitatea în regim online“, a adăugat edilul. Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport din municipiul Chişinău (DGETS) a precizat că instituți
# Social # Educație
Cursul valutar pentru ziua de 5 februarie: Se ieftinește atât euro, cât și dolarul

Cursul valutar pentru ziua de 5 februarie: Se ieftinește atât euro, cât și dolarul

Valuta națională câștigă teren în raport în raport cu euro și dolarul american, arată datele Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Astăzi, 5 februarie, un euro este cotat la 20,01 lei, în scădere cu mai mult de un ban față de cursul valutar din 4 februarie. Dolarul american costă 16,94 lei, cu peste patru bani mai puțin decât în ziua precedentă. Leul românesc costă 3 lei și 92 de bani, iar hrivna ucraineană - 39 de bani.
# Economie # Curs valutar

Miercuri, 4 februarie

Poleiul a provocat avarii pe liniile electrice. Peste 2.400 de consumatori au rămas temporar fără curent

Poleiul a provocat avarii pe liniile electrice. Peste 2.400 de consumatori au rămas temporar fără curent

Precipitațiile însoțite de temperaturi negative din această seară au dus la formarea poleiului și la ruperea conductorilor pe unele linii electrice. În consecință, mai multe localități din țară au fost afectate de întreruperi parțiale ale energiei electrice, anunță Ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Potrivit operatorilor sistemului de distribuție, la ora 18:00 erau deconectate parțial șase localități, cu un total de 2.414 consumatori. Este vorba despre satele Donici și Camencea din raionul Or
# Social
Runda II. Prima zi de negocieri trilaterale pentru pace, în Abu Dhabi, s-a încheiat fără progrese majore

Runda II. Prima zi de negocieri trilaterale pentru pace, în Abu Dhabi, s-a încheiat fără progrese majore

Prima zi a negocierilor trilaterale dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, s-a încheiat pe 4 februarie fără un rezultat concret sau un acord de principiu. Discuțiile urmează să fie reluate în dimineața zilei de 5 februarie, potrivit unor surse apropiate procesului de negocieri, citate de The New Voice of Ukraine. La masa tratativelor participă delegații de rang înalt din toate cele trei state. Din partea Ucrainei sunt prezenți oficiali din domeniul securității, apărăr
# Extern # Război Rusia - Ucraina
Medicul cercetat pentru violul a două minore și suspendat din funcție a revenit la muncă

Medicul cercetat pentru violul a două minore și suspendat din funcție a revenit la muncă

Medicul anesteziolog-reanimatolog Boris Meșteșug, cercetat penal pentru viol, răpire, tentativă de viol și satisfacerea poftei sexuale în formă perversă asupra a două fetițe de 10 și 12 ani, și-a reluat activitatea pe 26 decembrie 2025. Informația a fost confirmată de Ministerul Sănătății, după ce acesta fusese suspendat din funcție la 28 noiembrie, scrie Zdg. Potrivit sursei citate, Ministerul Sănătății a precizat: „Ca urmare a efectuării anchetei interne a Spitalului Clinic de Psihiatrie, s-a
# Social # Sănătate
Guvernul reacționează la acuzațiile lui Costiuc că autoritățile ar fi permis construirea unei fabrici de armament

Guvernul reacționează la acuzațiile lui Costiuc că autoritățile ar fi permis construirea unei fabrici de armament

(ACTUALIZARE, ORA 17:50) Guvernul Republicii Moldova a respins acuzațiile potrivit cărora autoritățile ar fi permis construirea unei fabrici de armament la Ungheni, precizând că este vorba despre o investiție în domeniul civil, nu militar. Potrivit autorităților, compania vizată a solicitat o licență pentru producerea de cartușe destinate armelor de vânătoare. Proiectul a fost examinat și a primit aprobare prealabilă din partea Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Se
# Politică
Dosarul „Kuliok”, la CSJ. Martori ai acuzării au fost audiați în lipsa lui Igor Dodon. Replici aprinse în sala de judecată

Dosarul „Kuliok”, la CSJ. Martori ai acuzării au fost audiați în lipsa lui Igor Dodon. Replici aprinse în sala de judecată

Magistrații Curții Supreme de Justiție au reluat cercetarea probelor în dosarul „Kuliok”, în care este judecat fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon. Ședința din 4 februarie s-a desfășurat în absența inculpatului, iar în fața instanței au fost audiați mai mulți martori ai acuzării, printre care deputatul PAS Lilian Carp și fostul lider al PDM, Dumitru Diacov. Ziarul de Gardă scrie că procurorul de caz Vitalie Codreanu a declarat că acuzarea nu a identificat „circumstanțe excepționale” car
# Justiție
Aprobat: R. Moldova sprijină Ucraina cu asistență umanitară în valoare de circa 14 milioane de lei, inclusiv opt generatoare

Aprobat: R. Moldova sprijină Ucraina cu asistență umanitară în valoare de circa 14 milioane de lei, inclusiv opt generatoare

R. Moldova va acorda Ucrainei asistență umanitară în valoare de peste 13,6 milioane de lei, inclusiv șapte generatoare în valoare de peste 1,38 milioane de lei. Guvernul de la Chișinău a aprobat astăzi o hotărâre care prevede acest lucru. Conform documentului, lotul de ajutor mai include: * produse alimentare și bunuri de primă necesitate în valoare de peste 4,5 milioane de lei (conserve de pește, conserve din carne de porc, conserve din carne de vită, orez, hrișcă, săpun lichid și detergent)
# Social # Război Rusia - Ucraina