SUA și Iranul au convenit asupra unui armistițiu de două săptămâni. Israelul va continua acțiunile militare din Liban
Preşedintele american Donald Trump a anunțat că a convenit marţi asupra unui armistiţiu de două săptămâni cu Iranul, cu puţin timp înainte de expirarea ultimatumului de 48 de ore. Liderul SUA a spus că acordul de încetare a focului a fost condiţionat de acceptul Iranului privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Premierul Pakistanului, a anunțat că armistițiul include şi Libanul, informație pe care Israelul a negat-o.
„Pe baza discuţiilor cu prim-ministrul Shehbaz Sharif şi cu mareşalul Asim Munir, din Pakistan, şi în urma solicitării acestora de a amâna forţa distructivă care urma să fie lansată în această seară asupra Iranului, şi, cu condiţia ca Iranul să accepte DESCHIDEREA COMPLETĂ, IMEDIATĂ şi SIGURĂ a Strâmtorii Ormuz, sunt de acord să suspend bombardamentele şi atacul asupra Iranului pentru o perioadă de două săptămâni. Acesta va fi un armistiţiu de ambele părţi!”, a scris președintele SUA pe Truth Social.
Motivul invocat de liderul de la Casa Albă este că Statele Unite „și-au atins şi au depăşit” toate obiectivele militare şi „sunt foarte aproape” de un acord definitiv privind pacea pe termen lung cu Iranul şi pacea în Orientul Mijlociu.
„Am primit o propunere în 10 puncte din partea Iranului şi credem că reprezintă o bază viabilă pentru negocieri. Aproape toate punctele de divergenţă din trecut au fost convenite între Statele Unite şi Iran, dar perioada de două săptămâni va permite finalizarea şi încheierea acordului. În numele Statelor Unite ale Americii, ca preşedinte, şi reprezentând totodată ţările din Orientul Mijlociu, este o onoare ca această problemă de lungă durată să fie aproape de soluţionare”, a adăugat Trump.
La scurt timp, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a confirmat că s-a ajuns la un acord provizoriu, exprimându-și recunoştinţa faţă de prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, şi faţă de şeful armatei pakistaneze, Asim Munir, pentru că l-au îndemnat pe Trump să implementeze un armistiţiu.
„Timp de două săptămâni, trecerea în siguranță prin Strâmtoarea Ormuz va fi posibilă prin coordonare cu Forțele Armate ale Iranului și cu luarea în considerare a limitărilor tehnice”, a precizat Araghchi.
CNN notează că, potrivit unui comunicat al Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului, citat de presa de stat iraniană, Teheranul a afirmat că a obţinut o mare victorie şi a forţat Statele Unite să accepte planul său de zece puncte. Donald Trump a atacat dur CNN pentru că a relatat despre comunicat, calificându-l drept un fals. CNN a respins acuzațiile.
„Rămânem pe trăgaci și, la cea mai mică greșeală a inamicului, va fi oferit un răspuns cu forță maximă”, a avertizat acesta, conform declarației Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului, obținute de CNN.
Premierul Pakistanului, Shehbaz Sharif, a declarat că armistiţiul convenit de Statele Unite şi Iran include şi Libanul. De asemenea, Sharif a invitat reprezentanții SUA și ai Iranului să vină pe 10 aprilie la Islamabad, capitala Pakistanului, pentru discuții suplimentare privind „soluționarea tuturor disputelor”.
Între timp, biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că Libanul nu face parte din armistițiul de două săptămâni dintre SUA, Israel și Iran. Respectiv, operațiunile militare ale Israelului din sudul Libanului, împotriva Hezbollah, continuă.
Pe de o parte, Donald Trump a declarat pentru AFP că SUA au obținut o „victorie totală și completă” după ce au încheiat acordul de armistițiu de două săptămâni, refuzând să precizeze dacă intenționează să își îndeplinească amenințările anterioare în cazul în care Teheranul va renunța la acord.
Pe de altă parte, liderul minorității din Camera Reprezentanților, democratul Hakeem Jeffries, a menționat pentru CNN că armistițiul de două săptămâni este „insuficient”
De menționat că, după anunțul lui Trump privind armistițiul, sirenele de alarmă au răsunat în Golf și în Israel, mai multe țări raportând dimineață atacuri cu rachete. Chiar dacă liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a emis un ordin ca toate ramurile armatei să înceteze focurile, Kuweitul, Emiratele Arabe Unite, Qatarul și Israelul au declarat că au interceptat sau lucrau la interceptarea atacurilor. Ministerul de Interne din Bahrain a declarat că sirenele sunau și i-a încurajat pe locuitori să caute adăpost, în timp ce Apărarea Civilă din Arabia Saudită a emis un avertisment timpuriu cu privire la un pericol potențial în guvernoratul central Al-Kharj.
Potrivit CNN, Iranul s-a lăudat anterior cu o strategie de apărare descentralizată, ceea ce înseamnă că diverșii săi comandanți militari regionali lucrează cu un anumit nivel de autonomie în afara listelor de ținte predeterminate. Acest model înseamnă că ar putea dura ceva timp până când ordinul ajunge la unitățile militare individuale.
La Teheran, anunțul privind armistițiul a fost primit în mod diferit, în mare parte cu scepticism. Unii iranieni au ieșit pe străzile capitalei ca să ardă steaguri americane și israeliene - acțiune frecventă la mitingurile pro-regim din Iran. Alții au fluturat steagul iranian și au ținut în mână fotografii cu liderul suprem iranian Mojtaba Khamenei și cu tatăl său ucis, fostul lider, ayatollahul Ali Khamenei.
Agenția de știri semi-oficială iraniană Tasnim a informat că Iranul și Omanul intenționează să perceapă taxe de tranzit pentru navele care trec prin Strâmtoarea Ormuz în timpul armistițiului, fondurile urmând a fi alocate reconstrucției. Până în prezent nu există confirmări ale instituțiilor oficiale din cele două state.
Israelul și Statele Unite ale Americii au atacat Iranul în dimineața zilei de 28 februarie. Potrivit ultimelor date actualizate, conflictul a provocat deja cel puțin 3.740 de morți în statele din Orientul Mijlociu, cele mai multe decese fiind raportate în Iran (peste 2.000) și Liban (peste 1.400). Totodată, cel puțin 13 militari americani au fost uciși.