SUA au atacat trei instalații nucleare din Iran. Teheranul critică loviturile și bombardează Israelul

SUA au lovit „cu succes” trei situri nucleare din Iran, printre care Fordow, Natanz și Isfahan, a anunțat în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 4, ora Europei, președintele Donald Trump. În replică, Iranul a condamnat loviturile SUA, catalogându-le drept o gravă încălcare a Cartei ONU și a anunțat că ia în calcul toate opțiunile pentru a-și apăra suveranitatea.
Liderul de la Casa Albă a anunțat Trump a descris loviturile militare americane asupra instalațiilor nucleare iraniene drept un „succes militar spectaculos” și a adăugat că siturile au fost „complet și total distruse”. Trump a avertizat Iranul că SUA ar putea ataca ținte suplimentare dacă Iranul nu face pace.
„Iranul, agresorul din Orientul Mijlociu, trebuie să facă pace acum. Dacă nu o va face, atacurile viitoare vor fi mult mai puternice și mult mai ușor de realizat. Fie va fi pace, fie va fi o tragedie pentru Iran mult mai mare decât cea pe care am văzut-o în ultimele opt zile. Nu uitați, mai sunt încă multe ținte rămase”, a avertizat Trump.
Într-un răspuns oficial, ministrul de externe al Iranului, Seyed Abbas Araghchi, a declarat că atacul americanilor este „scandalos”, „extrem de periculos” și o „încălcare criminală a dreptului internațional”.
„În conformitate cu Carta ONU și prevederile sale privind autoapărarea, Iranul își rezervă toate opțiunile pentru a-și proteja suveranitatea, interesele și populația”, a scris Araghchi pe X.
După atacul asupra Iranului, Donald Trump și premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, au avut o convorbire telefonică. Într-un mesaj video, premierul Israelului a declarat că în atacul de astăzi America a fost „cu adevărat de neegalat”.
În opinia sa, Statele Unite au făcut ceea ce nicio altă țară nu ar fi putut face.
„Președintele Trump și cu mine spunem adesea că pacea se obține prin forță. Mai întâi vine forța, apoi vine pacea. Iar în această seară, președintele Trump și Statele Unite au acționat cu mare forță”, a declarat Netanyahu.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Amintim că Israelul a declanșat în dimineața zilei de 13 iunie o amplă operațiune împotriva Iranului. Loviturile au vizat instalații nucleare, fabrici de rachete balistice și comandamente militare. Teheranul a ripostat cu atacuri cu rachete, zilnic fiind înregistrate victime în ambele tabere.
În dimineața zilei de 22 iunie, în nordul și centrul Israelului au sunat sirenele de avertizare aeriană din cauza amenințării unor noi atacuri cu rachete din partea Iranului. Locuitorii au fost îndemnați să se adăpostească în buncăre.
Potrivit estimărilor Armatei de Apărare a Israelului, din Iran au fost lansate în total între 20 și 30 de rachete balistice. Cel puțin 11 persoane au fost rănite. Atacul a avut loc după ce, în cursul nopții, forțele armate americane au lansat lovituri asupra unor obiective din programul nuclear al Iranului.