Structurile MAI vor putea fi dotate mai rapid cu echipamente și tehnică necesară
Polițiștii, pompierii, salvatorii și carabinierii vor fi dotați mai rapid cu echipamente și tehnică necesară. Guvernul a adoptat astăzi un proiect de lege care modifică procedura de asigurare cu resurse materiale a autorităților din subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Documentul urmează să fie transmis Parlamentului spre examinare.
Potrivit proiectului, regulile de dotare - de la autovehicule de serviciu și echipamente tehnice până la rechizite logistice - nu vor mai fi stabilite de Guvern, ci de MAI.
Autorii documentului susțin că actuala procedură este este complicată și lentă, îngreunând capacitatea de a răspunde rapid la situații neprevăzute.
„Modificările vor contribui la creșterea capacității de reacție a subdiviziunilor MAI, intervenții mai rapide și eficiente pentru siguranța publică și dotarea corespunzătoare a personalului și tehnicii. O instituție mai bine dotată și mai flexibilă în luarea deciziilor înseamnă, în final, o protecție mai bună pentru cetățeni”, a explicat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.
Dacă va fi aprobată, legea va intră în vigoare peste șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova