Statul a lansat un program de formare continuă pentru educatorii care predau limba găgăuză

Statul a lansat un program de formare continuă pentru educatorii care predau limba găgăuză
Grădiniță din UTA Găgăuzia. Sursa foto: tika.gov.tr

La Comrat a fost lansat un program de formare continuă pentru educatorii care predau limba găgăuză în grădinițele din autonomie. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că la instruiri vor participa 74 de cadre didactice din 56 de instituții de educație timpurie.

„Noi vorbim cu copiii o zi în limba română, o zi - în limba găgăuză. Toate momentele din regimul zilnic se desfășoară în limba găgăuză. Cunoaștem limba găgăuză, îi învățăm pe copii, dar gramatica se uită și trebuie de reîmprospătat cunoștințele, ca să vorbim frumos, ca limba noastră să fie bogată și frumoasă”, a menționat educatoarea Natalia Croitor, care predă limbile găgăuză și română la Grădinița numărul 1 din Comrat, citată de Teleradio Moldova.

O altă educatoare, Elena Ostaș, a explicat că micuții care frecventează grădinițele iubesc limba găgăuză, însă personalul trebuie să o vorbească zilnic.

„Știe, nu știe, trebuie să învețe”, a conchis cadrul didactic.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Potrivit Teleradio-Moldova, cursurile vor începe din 1 august. Programul cuprinde două module principale: unul lingvistic, axat pe dezvoltarea competențelor de comunicare în limba găgăuză, și unul psihopedagogic, concentrat pe aplicarea metodelor didactice moderne în predarea limbii materne. O altă componentă vizează istoria și tradițiile poporului găgăuz.

„Chestiunea limbii găgăuze este una pe care trebuie să o rezolvăm aici. Autonomia a fost creată pentru a păstra limba și cultura. Nu este un alt loc în lume unde limba găgăuză va fi păstrată, decât aici în autonomie”, a declarat președinta Maia Sandu, prezentă la lansarea programului.

Programul este organizat de Centrul de Formare Continuă al Universității de Stat din Comrat, sub egida MEC.

Conform datelor prezentate de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în prezent, în UTA Găgăuzia sunt circa 12 mii de elevi care studiază limba găgăuză, alături de 115 cadre didactice. În anul 2024, au fost editate 9.400 de manuale de limba găgăuză pentru elevii claselor a V-a - a IX-a.

Micuții care frecventează grădinițele din Găgăuzia vor învăța româna din manuale noi
Peste 1.400 de manuale și 2.800 de caiete de lucru la limba română vor fi distribuite în 56 de grădinițe din UTA Găgăuzia. Materialele educaționale au fost elaborate cu sprijinul OSCE Moldova și al Ministerului Educației și Cercetării (MEC), în cadrul Programului bilingv de studiere a limbii române