Start pretestări: Absolvenții alolingvi din licee își verifică azi cunoștințele la limba și literatura română
Astăzi încep pretestările pentru absolvenții de gimnaziu și liceu. Primii candidați la examenele naționale de absolvire care își vor testa cunoștințele sunt elevii alolingvi de la treapta liceală. Aceștia vor susține pretestarea la disciplina Limba și literatura română pentru alolingvi.
Până pe 5 aprilie curent, circa 29.000 de elevi ai claselor a X-a și aproximativ 19.000 de elevi ai claselor XII-a vor avea posibilitatea să rezolve teste similare cu modelele prevăzute de programele de examen.
„Îndemnăm elevii claselor absolvente să se pregătească foarte bine pentru examene, inclusiv în baza testelor care au fost rezolvate de foștii absolvenți”, susține Lilia Ivanov, directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare (ANCE).
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Atât programele de examen, cât și testele aplicate pe parcursul anilor 2010 – 2023, sunt publicate pe site-ul ANCE și pot fi accesate de către toate persoanele interesate
Toate testele și baremele de corectare vor fi postate în ziua pretestărilor pe pagina oficială a Agenției: pentru clasa a IX-a AICI și pentru clasa a XII-a AICI.
În rezultatul testării, lucrările scrise ale elevilor NU sunt apreciate cu note. Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 340/2024 poate fi accesat AICI.