Spitalele municipale din capitală, obligate să verifice funcționalitatea generatoarelor de curent electric

Spitalele municipale din capitală, obligate să verifice funcționalitatea generatoarelor de curent electric
Sursa foto: Team Europe

Începând cu ziua de marți, 10 decembrie, toate spitalele municipale din capitală vor trebui să verifice funcționalitatea generatoarelor de curent electric. Șeful adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală și Socială (DGAMS) a anunțat că urmează să emită o dispoziție în acest sens, la solicitarea primarului Ion Ceban.

„Să ne pregătim pentru vremuri mai bune. În cazul în care va fi nevoie de utilizat resurse alternative de curent electric, să fim pregătiți, să nu avem pene de curent și să nu se întâmple că ceva nu funcționează, or de asta depind viețile omenești”, a precizat Vladimir Bolocan în cadrul ședinței Primăriei din 9 decembrie.

Concomitent, edilul capitalei l-a rugat pe viceprimarul Ilie Ceban să examineze orice scenarii posibile pentru instituțiile sociale în cazul în care vor exista deconectări de energie de câteva ore sau pe o perioadă mai îndelungată.

De la începutul invaziei Federației Ruse în Ucraina, zeci de instituții medicale municipale, raionale și republicane din R. Moldova au fost dotate cu generatoare de curent electric, achiziționate cu sprijinul partenerilor externi.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Amintim că premierul Dorin Recean a confirmat săptămâna trecută că în R. Moldova ar putea avea loc deconectări de energie electrică, care vor dura câteva ore. Acest scenariu ar fi valabil în cazul în care Gazprom nu va mai livra gaze naturale spre centrala de la Cuciurgan, care generează energie electrică pentru malul drept al Nistrului.

Anterior, liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi declarase că „după Anul Nou ne așteaptă deconectări masive de electricitate, exact ca în anii ’90”.

De menționat că gazul rusesc care tranzitează Ucraina ajunge și în R. Moldova, mai exact - în regiunea transnistreană. Contractul de tranziție a gazelor rusești prin teritoriul Ucrainei expiră pe 1 ianuarie 2025, iar Kievul a anunțat deja că nu va demara discuții cu Rusia pentru prelungirea acestui acord.

În aceste condiții, autoritățile din R. Moldova negociază cu Rusia posibilitatea identificării rutelor alternative de tranzit a gazului rusesc spre țara noastră.

După Anul Nou, R. Moldova s-ar putea confrunta cu deconectări de energie electrică. Recean: „Se vor măsura în ore”
După Anul Nou, în R. Moldova ar putea avea loc deconectări de energie electrică care vor dura câteva ore, în cazul când nu vor fi livrate gaze spre centrala de la Cuciurgan pentru a genera energie electrică pentru malul drept al Nistrului. Declarația a fost făcută de prim-ministrul Dorin Recean