Soțul sopranei Valentina Naforniță este noul director artistic al Teatrului Național de Operă și Balet
Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” (TNOB) are un nou director artistic și dirijor permanent. Funcția i-a revenit dirijorului și compozitorului Cristian Spătaru, care, de altfel, este soțul sopranei Valentina Naforniță.
Marele anunț a fost făcut chiar de Cristian Spătaru, care a scris pe pagina sa de Facebook că urmează proiecte noi și interesante.
„Sunt foarte onorat să anunț despre noile mele responsabilități și viitoarele obiective. Director artistic și dirijor permanent la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Ca parte a activității mele de dirijor, sunt mândru să lucrez cu noii mei colegi ai acestei prestigioase instituții din orașul meu natal, pentru a duce opera și baletul național și mai departe. Urmăriți noile noastre sezoane interesante și noile proiecte. Abia aștept să ne vedem de cealaltă parte a scenei”, a transmis noul director al TNOB.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Cristian Spătaru s-a născut în anul 1993, la Chișinău. Potrivit site-ului TNOB, acesta a început să studieze muzica la vârsta de 8 ani, când a luat primele lecții de pian și teorie muzicală și cânta în cor.
A absolvit mai întâi Compoziția, apoi Dirijatul orchestral și Dirijatul coral la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Viena.
În iunie 2021, Cristian Spătaru și-a susținut examenul de dirijor de orchestră, iar la 1 aprilie 2022 a debutat ca dirijor de operă în Opera Națională Română din Cluj-Napoca. Ulterior, în martie 2023, a debutat ca dirijor de balet.