miercuri, 07 ianuarie, 2026
  • USD
  • EUR
Șoferii străini care încalcă regulile în R. Moldova ar putea fi sancționați. MAI propune modificări la Codul contravențional
Foto: Poliția RM

Șoferii străini care încalcă regulile în R. Moldova ar putea fi sancționați. MAI propune modificări la Codul contravențional

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a lansat spre consultare publică un proiect de lege care vizează sancționarea mai eficientă a încălcărilor rutiere comise cu vehicule înmatriculate în alte state. Inițiativa este publicată pe platforma particip.gov.md și poate fi consultată în perioada 2-12 ianuarie 2026.

Pe scurt, autoritățile vor să creeze un mecanism clar prin care șoferii străini care încalcă regulile de circulație pe teritoriul Republicii Moldova să poată fi identificați și sancționați, inclusiv în baza informațiilor schimbate cu alte state.

Proiectul este elaborat pentru a alinia legislația națională la normele europene privind schimbul transfrontalier de informații în domeniul siguranței rutiere și pentru a reduce situațiile în care amenzile rămân neplătite doar pentru că vehiculul este înmatriculat peste hotare.

Potrivit MAI, noile reguli ar permite identificarea mai rapidă a conducătorului auto sau a proprietarului unui vehicul străin, notificarea acestuia într-o limbă accesibilă și stabilirea unor termene clare pentru comunicarea sancțiunilor. De asemenea, este prevăzut dreptul la apărare, inclusiv posibilitatea ca persoana vizată să participe la distanță la examinarea cazului.

Un alt element important vizează cooperarea internațională, inclusiv schimbul de date prin sisteme europene specializate, precum și recunoașterea și executarea amenzilor aplicate peste hotare cetățenilor Republicii Moldova.

Autoritățile spun că scopul final este reducerea impunității în trafic, descurajarea comportamentului periculos la volan și sporirea siguranței rutiere, astfel încât regulile să fie respectate de toți participanții la trafic, indiferent de țara de înmatriculare a mașinii.

MAI invită părțile interesate să transmită propuneri și recomandări în termen de 10 zile lucrătoare. Mai multe detalii găsiți aici.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram