Сerb nobil, salvat de polițiștii de frontieră din nordul țării. Animalul a fost scos din apele Prutului

Сerb nobil, salvat de polițiștii de frontieră din nordul țării. Animalul a fost scos din apele Prutului
Colaj ziar.md. Sursa foto: Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF)

Polițiștii de frontieră din nordul țării au salvat un cerb nobil din apele reci ale Prutului. Intervenția, prima de acest fel pentru angajații Sectorului Poliției de Frontieră Cuhnești, a avut loc în după-amiaza zilei de duminică, 1 decembrie.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), animalul a rămas împotmolit în nămol, la o distanță de câțiva metri de la mal. Cei care au alertat autoritățile au fost localnicii.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

„Imediat, la fața locului s-au deplasat o patrulă și o grupă de intervenție a SPF Cuhnești. Acțiunile de eliberare au durat câteva ore, acestea fiind îngreunate de relieful abrupt și prezența rămășițelor unui pod vechi. Animalul a fost scos la mal nevătămat”, a transmis IGPF.

Cerbul nobil face parte din animalele sălbatice incluse în Cartea Roșie a R. Moldova. Potrivit Agenției „Moldsilva”, specia a dispărut din fauna autohtonă a țării noastre pe la finele secolului al XIX-lea, după care a fost reaclimatizat în Codrii Centrali în perioada anilor 1954-1965. În anul 2019, conform estimărilor efectuate pe urmele de zăpadă, s-a înregistrat un efectiv de 51 de exemplare.

Sursa foto: Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF)