
Șefa Direcției Generale Învățământ din Găgăuzia și fosta directoare a unei grădinițe din capitală riscă să rămână fără grade didactice și manageriale
Consiliul de Etică al Ministerului Educației și Cercetării (MEC) a propus retragerea gradelor didactice și manageriale pentru două cadre didactice, ca urmare a constatărilor privind încălcarea normelor de conduită și integritate profesională. Solicitarea urmează să fie transmisă Consiliului Republican de Atestare, structura responsabilă de acordarea gradelor didactice și didactice.
Membrii consiliului au aprobat, în ședința de marți, 21 octombrie, propunerea de retragere a gradului managerial I și a gradului didactic II deținut de fosta directoarea a Grădiniței nr. 32 din Chișinău, Dina Pavaleanu. Potrivit MEC, directoarea grădiniței ar fi solicitat părinților suma de 3.000 de lei pentru înscrierea copiilor la grădiniță, precum și contribuții lunare de 500–600 de lei. Copiii părinților care au refuzat plata ar fi fost discriminați.
De asemenea, Consiliul de Etică a decis inițierea procedurii de retragere a gradului didactic superior pentru șefa Direcției Generale Învățământ din UTA Găgăuzia, Natalia Cristeva. Aceasta a fost audiată pe aspecte legate de deținerea unui card bancar emis de „Promsvyazbank” (PSB), utilizat în schemele de corupere a alegătorilor, și participarea la mitingul politic din 26 iulie 2025, organizat în sprijinul Evgheniei Guțul, bașcana UTA Găgăuzia.
„În conformitate cu prevederile Codului de etică al cadrului didactic, cadrelor de conducere și didactice le sunt interzise, atât în exercitarea funcției, cât și în spațiul public, activitățile sau comportamentele care afectează demnitatea, imaginea publică și normele morale, manifestările discriminatorii, precum și implicarea în activități care subminează principiile statului de drept, valorile democratice, drepturile și libertățile fundamentale, suveranitatea sau integritatea teritorială a R.Moldova”, precizează MEC.
Pe 16 octombrie, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, au condamnat-o pe Dina Pavaleanu la trei ani de închisoare cu suspendare pentru corupere pasivă. Totodată, fosta directoare a fost amendată cu 200 mii de lei și privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.
Asociația Obștească „Părinți Solidari”, a criticat pedeapsa aplicată în cazul Dinei Pavaleanu, calificând-o prea blândă.
Pe 20 octombrie, ministrul Educației, Dan Perciun, anunțase că instituția va cere retragerea gradului didactic pe care îl deține fosta directoare a grădiniței nr. 32, cazul urmând să fie analizat la următoarea ședință a Consiliului de Etică al MEC.
Subiecte similare:


