Parlamentul se va convoca în ședință pe 30 octombrie
ACTUALIZARE (14:45) Parlamentul se va convoca în ședință pe 30 octombrie pentru a alege Biroul Permanent, vicepreședinții Legislativului și membrii Comisiilor permanente. Despre acest lucru a anunțat președintele Parlamentului, Igor Grosu, în urma ședinței din 27 octombrie cu liderii fracțiunilor parlamentare.
Totodată, Grosu a precizat că vineri, pe 31 octombrie, deputații urmează să audieze candidatul la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, și programul său de guvernare.
ȘTIREA INIȚIALĂ (13:40) Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a reușit astăzi, 27 octombrie, într-o ședință de lucru liderii fracțiunilor parlamentare. Potrivit serviciului de presă al Legislativului, în cadrul acestei ședințe de discută despre alegerea vicepreședinților, a Biroului permanent al Parlamentului, precum și despre componența numerică și nominală a comisiilor permanente.
Zilele trecute, Igor Grosu anunța despre crearea unei noi comisii parlamentare, care va fi responsabilă de domeniul integrării europene.
Grosu a precizat anterior că prioritățile Legislativului rămân cele asumate de Partidul Acțiune și Solidaritate în campania electorală - integrarea europeană și armonizarea legislației naționale cu cea a UE.
Parlamentul de Legislatura a XII-a a fost legal constituit în cadrul ședinței din 22 octombrie. Tot atunci au fost formate șase facțiuni parlamentare, iar liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, care a ajuns în Parlament pe lista Blocului Electoral „Patriotic”, a anunțat că va fi deputat independent, neafiliat politic.
De asemenea, cu votul secret a 55 de deputați, Igor Grosu a fost reales în funcția de președinte al Parlamentului R. Moldova.